Cartea Samurai. Razboi si onoare in Japonia medievala PDF

Copil prizonier. Adolescent fugar. Geniu militar. Erou nemuritor Viața lui Minamoto Yoshitsune pare desprinsă dintr-o legendă: după ce familia lui e învinsă de clanul rival, Yoshitsune este trimis la o mănăstire de unde n-ar trebui să iasă niciodată. Însă ambiția lui de a deveni samurai și dorința de a-și răzbuna familia sunt mai puternice decât frica de moarte. Tânărul Yoshitsune fuge de la mănăstire, învață să tragă cu arcul din galopul calului, să mânuiască sabia și să poarte cu cinste armura de samurai. În nenumăratele lupte în care se află în fruntea oștirilor de samurai, dă dovadă de o vitejie ieșită din comun și de o iscusință nemaiîntâlnită la niciun conducător de până atunci. Samurai este o carte despre rivalitate amarnică și despre curajul nebun de a lupta pentru dreptate și onoare. Pornind de la documente istorice, acest roman vine cu o perspectivă contemporană asupra Japoniei medievale și a celui mai cunoscut samurai din toate timpurile Fragment din volumul "Samurai. Război și onoare în Japonia medievală" de Pamela S. Turner:   „De parcă nu era suficient de greu să tragi cu arcul în timp ce încercai să controlezi un armăsar capricios, Yoshitsune trebuia să facă asta purtând casca și armura. Armura samurailor era făcută din plăci de piele și metal lăcuite, care se suprapuneau că țiglele pe acoperiș, pentru a-i proteja împotriva ploii de săgeți inamice. Plăcile erau prinse laolaltă cu curele de piele și - pentru samuraii înstăriți - cu cordoane de mătase colorată. Samuraii nu purtau scut când erau călare, căci aveau nevoie de ambele mâini pentru a trage cu arcul. Ei se bazau, în schimb, pe niște apărători de umăr gigantice. Apărătorile puteau fi trase în față când samuraiul se îndreptă spre un val ucigaș de săgeți, dar reveneau în poziția inițială când samuraiul își ridică brațele ca să tragă. Armura care apără pieptul samurailor avea două piese: o bucată compactă care era prinsă în partea dreaptă a războinicului și o bucată curbată cu trei laturi care acoperea restul trunchiului. Cu toate acestea, voluminoasă armură de piept nu era lipită de corp, iar greutatea pieselor nu era perfect echilibrată. Armura avea tendința să alunece brusc dintr-o parte în alta, mai ales în goana calului. Yoshitsune, un tânăr firav care se lupta cu o armură care avea între zece și douăzeci și șapte de kilograme, probabil că a tras multe trânte. Desigur, samuraiul purta și sabie. Principala armă a unui samurai din secolul al XII-lea era arcul, dar sabia îi oferea o ultimă soluție în caz că rămânea fără săgeți sau era doborât de pe cal. Cu toate acestea, chiar și ca arma de rezervă, sabia avea o greutate simbolică pe care arcul n-o avea. Arme precum arcurile și sulițele erau folosite și la vânătoare. Sabia avea un unic scop: acela de-a omorî oameni. La început, probabil că Yoshitsune se antrenă cu o sabie de lemn. Deși nu avea tăiș, o armă de lemn putea rupe oase și răni. Yoshitsune, fără îndoială, și-a petrecut o mare parte din timp cu dureri în tot corpul. Dar, pe măsură ce abilitățile i s-au îmbunătățit, probabil că a început să se antreneze cu o sabie adevărată. Pe vremea lui Yoshitsune, sabia tradițională a samurailor era tachi: o sabie lungă, curbată, băgată în teacă cu tăișul în jos și purtată la soldul stâng. Tachi s-a transformat cu timpul în katâna, sabia clasică a samurailor. Mai ușoară și mai scurtă decât tachi, katana putea fi mânuită cu o mână sau cu amândouă. Și, pentru că era purtată la brâu și băgată în teacă cu tăișul în sus (nu în jos), când o scoteai din teacă puteai să dai cu ea o lovitură puternică de jos în sus. Acest lucru era esențial. Atacul prin surprindere era modul de operare standard al samurailor, iar o sabie scoasă rapid putea salva viața războinicului. Odată ce o tachi sau o katâna era scoasă din teacă, puteai să înjunghii pe cineva cu vârful ei ascuțit. Cu toate acestea, o sabie japoneză era gândită în primul rând pentru a tăia. Curbura grațioasă a lamei nu avea un rol estetic - era un element tehnic letal. Curbura distribuia forța loviturii samuraiului de-a lungul întregului arc al tăișului. O lovitură puternică tăia până la os și provoca răni care erau adesea fatale. Experții moderni consideră săbiile japoneze drept cele mai bune arme cu lama create vreodată.”