Saptamani interioare. Jurnal de coronavirus

De obicei, un resume se scrie invers, pornești cu ultimele isprăvi și te îndrepți apoi treptat către prima, cea mai importantă de fapt, a nașterii (care la rigoare nici nu îți aparține; e cea mai mare fraudă acceptată tacit în materie de CV-uri). În ce mă privește, încep, firește, chiar cu cartea pe care o țineți acum în mână despre perioada pe care nimeni n-a văzut-o venind, a pandemiei de coronavirus. O carte în care am încercat să înțeleg din mers, că noi toți de altfel, ce a determinat schimbările radicale petrecute într-un răstimp atât de scurt. Mai menționez la „realizări” publicarea la sfârșitul anului trecut a volumului „Anul electoral 1946. PCR in campanie la radio”, bazat pe documente găsite chiar în arhiva radioului public unde lucrez în prezent. Interesul meu pentru radio a început din anii ‘90, din timpul facultății din Galați, orașul natal, și s-a maturizat ulterior la cea mai mare școală de jurnalism care a existat vreodată în România - și nu exagerez cu nimic - și care s-a numit secția română a BBC World Service de la București și Londra. Nu era o școală doar pentru învățăceii jurnaliști, a fost o școală, aș spune, și pentru clasa politică, căreia îi impunea o anumită ținută în exprimare și chiar acțiune. Între BBC și Radio România am făcut un stagiu la Adevărul, pe vremea când ziarul „duduia”, înainte de a fi lovit de criza economică din 2010. Activitatea mea pe tărâmul publicisticii (istorice, dar nu numai) și-a găsit uneori expresia și în articolele și comentariile din reviste precum Dilema Veche, Historia sau Reporter Global. Cu norma întreagă însă activez la Radio România, ca jurnalist în cadrul departamentului de știri pentru internet. Dacă aș face o știre online despre activitatea mea publicistică la acest stadiu, la cuvintele cheie as trece „presa”, „istorie”, „literatura” - cu mențiunea și îndemnul de a mai intra pe pagină, să vedeți ce mai apare la următorul update.