Rezumat Sapte manifeste DADA. Lampisterii. Omul aproximativ - Tristan Tzara
Volumul de față, primul tipărit la noi dintre scrierile sale în limba franceză și ajuns acum la a doua ediție, încearcă să aducă mai aproape de cititorul român un număr de pagini pe care le‑am considerat reprezentative deopotrivă ca repere ale spiritului modern, novator, în confruntare cu valorile trecutului, și ca expresie a unui talent original, de reală forță vizionară. Nu puteau lipsi dintre ele amintitele Manifeste Dada, iar amplul poem în nouăsprezece secvențe Omul aproximativ, publicat în 1931, considerat a fi cea mai semnificativă opera lirică a sa, se cuvenea reținut, de asemenea, ca primă, majora sinteză a unei etape de creație ce acoperă spațiul dintre momentul dadaist propriu‑zis și împăcarea cu grupul suprarealist parizian, condus de Andre Breton. ION POP Fragment din lucrare: „SPONTANEITATEA DADAISTĂ Numesc nepăsare starea unei vieți în care fiecare își păstrează propriile condiții, știind să respecte totuși celelalte individualități, dacă nu să se apere, two-step-ul devenind imn național, magazin de vechituri, T.S.F. telefon fără fir transmițând fugile lui Bach, reclame luminoase și afișaj pentru bordeluri, orgă difuzând garoafe pentru Dumnezeu, toate acestea împreună, și realmente, înlocuind fotografia și catehismul unilateral. Simplitatea activă. Neputința de a face deosebire între gradele de claritate: să lingi penumbra și să plutești în marea gură plină cu miere și cu scârnă. Măsurată la scara Eternității, orice acțiune-i zadarnică - (dacă lăsăm gândirea sa riște o aventură al cărei rezultat ar fi nesfârșit de grotesc - dat important pentru cunoașterea neputinței omenești). Dar dacă viața-i o farsă urâtă, fără scop și fără naștere inițială, și pentru că noi credem că trebuie să ieșim cu fața curată, ca niște crizanteme spălate, din afacerea asta, am proclamat drept singura bază de înțelegere: artă. Ea n-are importanță pe care noi, mercenari ai spiritului, i-o acordăm cu generozitate, de secole. Arta nu mâhnește pe nimeni iar cei ce știu să se intereseze de ea vor primi mângâieri și iată o frumoasă ocazie de a popula țara cu conversația lor. Arta e un lucru privat, artistul o face pentru el; o operă care poate fi înțeleasă e un produs de ziarist, și pentru că-mi place-n clipa asta să amestec acest monstru cu culorile de ulei: tub de hârtie imitând metalul, pe care-l apesi și vărsă automat ura, lașitate, ticăloșie. Artistul, poetul care se bucură de veninul masei condensate într-un șef de raion al acestei industrii, e fericit când e înjurat; dovadă a neschimbării sale.”
Cauți Sapte manifeste DADA. Lampisterii. Omul aproximativ în format PDF? Gândește-te la Tristan Tzara.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Tristan Tzara a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Tristan Tzara a investit-o în Sapte manifeste DADA. Lampisterii. Omul aproximativ.