Saracii mor de foame examineaza modul in care Parintii capadocieni au abordat problematica saraciei si ajutorarea saracilor. Autoarea se axeaza pe izvoarele istorice ale vremii, literatura omiletica a Sfintilor Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Grigorie de Nyssa, si marturia scriitorilor pagani. Lucrarile autorilor capadocieni sunt deosebit de importante pentru a intelege istoria fenomenului pauperitatii si rolul teologiei crestine din secolul IV in construirea conceptului de saracie ca factor rascumparator. Printre subiectele explorate se afla contextualizarea saracilor in Antichitate si in studiile moderne si dinamica fenomenului istoric al infometarii. Explorand aceasta relatie dintre contextul cultural si limbajul teologic, cartea Saracii mor de foame ofera o perspectiva ampla si proaspata asupra unor texte patristice uitate. Voi ii vedeti pe oamenii care ratacesc de-a lungul drumurilor dupa putina hrana, imbracati in zdrente, cu un bat de lemn in maini pentru a se apara si sprijini. De ce ii izgonim pe acesti nefericiti? Iata de ce: fiindca nimeni nu se teme de cuvintele Judecatorului: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic. Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut [Mt. 25, 41]. Daca am crede acest lucru, ne-am schimba purtarea fata de cei nefericiti; ne-am intoarce la ei fara nicio urma de greata. - Sfantul Grigorie de Nyssa
