Olivia Townsend se află Într-o situație aproape fără ieșire. Urmărită de un bărbat periculos aflat în căutarea unei comori pierdute, extrem de valoroase, despre care ea nu știe nimic, dar și vânătă de el pentru a și-o face amantă, nu se poate baza decât pe niște însemnări ale răposatului ei soț și pe bărbatul care a fost prima — și singura — ei dragoste. Deși a suferit enorm când a fost obligată să accepte un soț impus de tatăl ei și să renunțe astfel la bărbatul iubit, Olivia s-a străduit să-și ascundă durerea în cei zece ani care s-au scurs de atunci. Dar acum, când el îi vine în ajutor și jură să rămână alături de ea orice se va întâmpla, nu se poate împiedica să spere că, de data aceasta, soarta va fi în favoarea lor. James Weston s-a tot învinovățit pentru că nu a fost alături de Olivia atunci când aceasta avea mai mare nevoie și a jurat că nu va repeta acea greșeală. Viața pe care a dus-o în cei zece ani și inteligența de care dă dovada îi vor fi de ajutor în încercarea lui de a se descotorosi de ticălosul care o hărțuiește pe Olivia. Din nefericire însă, faptul că își petrece din nou mult timp în compania ei îl supune riscului de a-și dezvălui propriile secrete... chiar și pe acelea care ar trebui să rămână de-a pururi neștiute. Fragment din roman: “Olivia se trezi ușor dezorientată. Se află într-o cameră necunoscută, pentru a doua dimineața la rând. Întoarse capul și dădu cu ochii de masă de lângă cămin pe care era așezată cutia cu instrumente de scris a lui Jamie și asta o făcu să coboare ochii la bărbatul întins pe podea, adormit profund. Fără să facă zgomot, ea se trase spre marginea saltelei și se desfătă cu priveliștea. Dormea întins pe spate, cu fața întoarsă în direcția opusă de locul în care era ea și cu un braț deasupra capului. Părul bogat, un maroniu plăcut, se contura frumos pe perna albă, dar știa că avea străluciri roșietice în lumina soarelui. Cămașa cu care era îmbra cât era deschisă la gât, oferindu-i șansa de a-i vedea gâtul și pieptul unde paturile se dăduseră la o parte. Ochii Oliviei îi mângâiară pielea dezgolită, ridicându-se și coborând la fiecare respirație, și trebui să-și încleșteze mâna ca să se împiedice să se întindă să-l atingă din nou. Avusese dreptate: era foarte periculos să se afle lângă el. Conversația pe care o avuseseră noaptea trecută, în intimitatea întunecată a unui dormitor cu draperiile trase, nu reușise decât să revigoreze legătura pe care o simțise între ei cu atâta amar de vreme în urmă. Ani în șir se așteptase — sperase, chiar — ca aceasta să pălească și să dispară, dar în dimineața aceasta își dădu seama că nu se întâmplase deloc asta; negase și ignorase totul, dar sentimentele erau în continuare acolo. Și acum nici nu-i mai părea rău pentru asta. Când el îi mărturisise că ea era motivul pentru care nu se căsătorise niciodată, aproape că-i sărise inima din piept. Când îi sărutase mâna, aproape că izbucnise în lacrimi. Indiferent de ce o atrăgea spre el, și el simțea același lucru — deocamdată. „Nu este prea târziu”, șopti o voce firavă și veselă din interiorul ei."
