„E timpul ca locul acela liber să fie ocupat.” Ocupat de o carte, elegie și cântec de leagăn în același timp, un leagăn marin și vegetal. O carte umbroasă în care căutarea se face printre textele altora și în limbajul mării. Cel plecat e cel dispărut și cel dispărut e cel rămas. Rămas în text, în umbra lui. Limbajul e cel care hrănește în acest lung poem o absență deloc simplă, o absență-dispariție în urma căreia supraviețuiesc doar imaginarul și memoria. Cel absent e ca o fata morgana sau ca o pasăre vânată în interiorul apelor, al tangajului, dar și al limbii. Trupul lui negăsit vreodată primește corp aici în poem. În Scara Beaufort de la 1 la 12 Andra Rotaru transformă povestea navigatorilor dispăruți într-o prezență, o traduce, aduce corpurile la mal, dintr-un instinct de responsabilitate poetică: „răspund pentru cei care nu s-au mai întors”. - Svetlana Cârstean Când lucrezi pe mare, corpul tău se adaptează la ritmul mării, iar adesea reacționează „înaintea“ unei mișcări provocate de valuri, pur și simplu în anticiparea automată a reacției navei la val. De asemenea, începi să dezvolți un simț al mișcării relative între direcția de mers și destinație, ceea ce înseamnă că „simți“ micile modificări de direcție și de viteză ale navei”. - Peter K. Petersen (marinar danez cu o vastă experiență, calificat ca marinar de gradul I și șef de echipaj, specializat în operațiunile maritime internaționale și mediile de lucru de la bord)
