Scoala si doctrinele pedagogice in secolul XX

Educația este un proces de dezvoltare și de formare a ființei umane, în sensul că fiecare om își însușește valorile sociale ale unui anumit spațiu și timp istoric, dar, asimilînd aceste valori, fiecare își dezvoltă propria personalitate, fiecare învață să devină el însuși, învață să fie el însuși. O astfel de înțelegere a devenirii ființei umane presupune în procesul educațional un echilibru între socializare și personalizare, între libertatea de manifestare a copilului și activitatea de conducere a educatorului. Acest volum poate fi raportat la realizările de vîrf, confirmate în literatura de specialitate, națională și universală, la limita metodologică dintre istoria pedagogiei, teoria educației și pedagogia comparată. Din cuprins: • Primele semne ale unor schimbări ce urmau să apară în educație; • Aspirația spre științifizare a pedagogiei; • "Educația nouă" - o "revoluție coperniciană" în pedagogie; • Școală și pedagogia românească la început de secol; • Organizarea ivatământului în perioada interbelică; • Interpretări.