Emilia se regăsește prinsă între două iubiri și trăiește în același timp o poveste aproape perfectă și una interzisă. Forțată de împrejurări, ajunge la o cabană în munți, unde găsește în mica bibliotecă o scrisoare veche, aparent scrisă special pentru ea. Povestea pe care domnișoara S. o narează, chiar dacă s-a întâmplat cu câteva decenii în urmă, se dezvăluie a fi similară cu povestea de dragoste a Emiliei, care se lăsă fermecată de scrisoarea găsită. Volumul urmărește viața personajelor feminine principale și alegerile pe care ambele trebuie să le facă în plan personal. Emilia este nevoită să aleagă între cei doi bărbați de care este îndrăgostită, la fel cum și domnișoara S. a făcut-o. Însă, dacă decizia Emiliei este una neașteptată, deznodământul poveștii de dragoste relatate în scrisoare este unul fabulos. Fragment din cartea "Scrisoarea domnișoarei S." de Corina Marinescu: "Emilia a privit scrisoarea și a analizat scrisul bătut la mașina de scris. Și-a imaginat o domnișoară cu o postură perfectă și cu bucle simetrice, așezată la un birou simplu din lemn, montând banda, punându-și foaia în mașina de scris și apăsând tastele cu putere și parcă putea auzi cum piciorușul de metal sarea spre pagină, sau cum țăcănitul devenea ecou în gândurile scriitoarei. Pagina nu avea nici o greșeală de ortografie și, cum la mașina de scris nu se putea interveni și corectă, Emilia a înțeles repede ca domnișoara S. era o perfecționistă. „În mod cert a greșit. Dar nu a trasat linii peste cuvintele greșite și nici nu a suprapus x-uri. E o stenografă bună domnișoara asta. O femeie sensibilă și ambițioasă”, și-a spus în gând. „De câte ori o fi refăcut pagina asta?” Când i-a povestit pentru prima dată mamei ei despre relația cu Mihai, aceasta a scos din fundul dulapului cu haine o cutie de metal puțin ruginită și i-a întins-o cu ochii în lacrimi. Emilia a deschis capacul și a scos un set de plicuri învechite de timp. - „E corespondența mea cu tatăl tău. Ne-am scris mult în perioada tinereții. - Mamă, e nemaipomenit! N-am știut de existența acestei laturi romantice a voastre. Tata? Ți-a scris el scrisori?, a întrebat ea mirată. - Ți le fac cadou. Citește-le și inspiră-te. - Dar sunt ale tale. Nu pot să le păstrez. - Eu le știu pe dinafară. Le-am recitit de nenumărate ori, și de multe ori seara, înainte de culcare, în loc de „noapte bună”, ne spunem replici din corespondență. - Serios? Vai, ce romantici sunteți! Mă bucur că vă iubiți încă atât de mult, încât vă faceți declarații de dragoste. O să citesc toate scrisorile și o să revin cu impresii. Sunt sigură că voi avea întrebări. - Să scrii scrisori e cel mai intim lucru. A scrie e o artă. Păcat că voi ați uitat de aceste lucruri și îmi pare rău, pentru că nici nu știți ce sentimente te încearcă atunci când scrii o scrisoare și aștepți două săptămâni un răspuns."
