Nominalizare la Medalia Carnegie Februarie, 1941. După mai multe luni de bombardamente în Londra, în urma unui raid aerian în care Sukie, sora ei mai mare, dispare fără urmă, Olive Bradshaw și fratele ei sunt trimiși într-un sătuc de pe coasta Devonului, în casa misteriosului paznic al farului. Acolo, Olive găsește un bilet codificat care pare să o lege pe Sukie de Devon și de ceva deopotrivă misterios și extraordinar de periculos. O poveste plină de aventuri, minunat scrisă, despre curaj, suferința, prietenie și compasiune în timpul celui de Al Doilea Război Mondial și o lecție de viață dintre cele mai importante: respectul și bunătatea pot înfrânge prejudecățile și intoleranța. Asemenea lui Michael Morpurgo și Philip Pullman, Carroll... știe cum să-și cucerească cititorii. - Telegraph Un triumf. - Bookseller O aventură captivantă. - The Guardian Are potențialul unui clasic. - The Sunday Times Fragment din cartea "Scrisori din făr" de Emma Carroll: "Încântată de teoria mea, l-am întrebat pe Cliff ce părere avea. - Ih! Un iubit? Scrisori de dragoste? Ce scârbos! a spus el, prefăcându-se ca vomita. Așa că nu i-am spus ce am găsit într-o după-amiază când mama dormea și m-am furișat în vârful picioarelor în camera lui Sukie, uitându-mă prin sertarele ei. Erau scrisori - o mulțime, legate cu panglici și îndesate în vechi cutii de bomboane de ciocolată, așa că miroseau a menta și caramel. Toate aveau ștampila poștei „Devon" și era clar că erau de la prietena ei prin corespondență Queenie, deși nu astea mi-au atras atenția. Sub cutia de bomboane se află o hartă. Când am văzut-o, inima mi-a bătut mai ciudat. Nu am avut timp să mă uit cu atenție la ea: am auzit-o pe mama mișcându-se în camera alăturată și am știut că era mai bine să plec repede de acolo. Dar nu înainte să zăresc o linie de coastă și câteva nume care păreau străine. Am închis la loc sertarul, simțindu-mă și mai confuză. Sukie nu pomenise de nicio plecare, și nici nu ne spusese nimic despre un iubit. Poate că plecase undeva pentru un moment romantic cu el, deși nu mă putem gândi la un loc anume. În primul rând, era încă iarna și oamenii nu plecau în vacanță acum, oricum nu în plin război. și totuși, îmi dădea speranța gândul că asta făcuse, pentru că vacanțele nu durează la nesfârșit: în cele din urmă, oamenii trebuie să se întoarcă acasă."
