Scrisorile compun o republică a păcătoșilor, a celor care greșesc prin singurătate și prin scris. E cartea scrisă prin tot ceea ce autorii nu au apucat să își vorbească. Nimeni nu cere iertare nimănui, nimeni nu se justifică. Majoritatea opiniilor vulgare cu privire la singurătate și scris sunt demistificate. E o carte serioasă, în același timp, pentru că orice divorț, de scris sau de singurătate, poartă o gravitate naturală și insurmontabilă. Mulți dintre coautori, așadar dintre expeditorii epistolelor, cred că a renunța la scris înseamnă a renunța la singurătate. Acesta este singurul scenariu posibil din aceste pagini. Ceilalți cred că scrisul naște singurătăți și că singurătatea naște scriituri. Deopotrivă scrisul și singurătatea sunt trivializate, banalizate, naturalizate. Nu e cartea marilor scriitori, nici pe departe. Dar e cartea marilor singurătăți. E o carte după care oamenii ar trebui să își vorbească. - Oana Șerban
