Forma liricului din poezia lui Silviu capăta contur expresiv, lumea este percepută senzorial, simțurile se ascut și prefigurează poetul care ființează în realitatea pe care o observă contemplator, cu o anumită acuitate. Este o viziune originală, pe care Silviu Ciocanelli o transfigurează artistic într-o explozie de imagini în care metafora ambiguizează și se ambiguizează în poezii precum Promenada, Matineu, Am doi ochi. Sunt orb, Număr timp, PS. Căutarea sinelui, iubirea, regresia în copilărie, muzica și dorința de a materializa legătura cu Divinitatea, prin negare sau căutare, formează tematica poeziilor lui Silviu și descoperă, prin lectură, un suflet, până la urmă, frumos prin profunzime și sinceritate. Poezia Scrum, datată în 4 octombrie 2015, este un strigăt deznădăjduit al nevoii de singurătate, al unei rupturi ce s-a dovedit premonitorie. Citind-o, te impresionează prin versul simplu, dar atât de concentrat, prin articularea unei stări intense individuale, ce trece cu ușurință de la singularitate la pluralitate, la colectivitatea verbului de existență: „suntem – am fost/ Totul“. - Cristina Ionescu, profesoara de limbă și literatura română/dirigintă * * * Nu mă consider un poet, ci mai degrabă un muzician, unul incomplet. În chitara mea pot spune că s-a scurs o parte din sufletul meu, iar pe acorduri de jazz am scris despre mine, despre viață, iubire și despre tot ce mă înconjoară. Un moment de turnură în viața mea a fost incendiul din clubul Colectiv. După acesta, totul s-a schimbat, totul s-a făcut scrum… Mâinile nu mai puteau să cânte, în multele luni de recuperare am avut mereu impresia că am uitat cine sunt, iar viața și iubirea aproape că m-au ocolit. Pe cumpăna dintre viață și moarte am realizat că nu pot să sfârșesc așa. Nu mi-am terminat călătoria și iubirea din mine nu s-a sfârșit! Iubesc să scriu și scriu să iubesc în continuare. Poezia este singurul lucru pe care-l mai simt, singurul lucru care va rămâne… - Silviu Ciocanelli
