O prezență constantă în cărți și în filme, în benzi desenate sau jocuri pentru calculator, samuraii sînt purtătorii tradiției războinice japoneze. Inițial simpli apărători ai hotarelor, ei au dobîndit tot mai multă putere după ce au intrat în slujba nobililor feudali și a curții imperiale, ajungînd să influențeze decisiv istoria nipona timp de o jumătate de mileniu. Jonathan Clements, specialist în istoria Japoniei și a Chinei, face o incursiune în istoria acestei elite războinice în care descrie constituirea clanurilor de samurai, armele și obiceiurile acestora, semnificația codului Bushido, luptele care au dezbinat Japonia în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, declinul și, ulterior, dispariția castei samurailor la începutul revoluției industriale. Epilogul acestei istorii presărate cu legende și portrete ale unor samurai celebri arată cum îi vede epoca modernă pe acești luptători, veritabil simbol al sufletului japonez. Din cuprins: Primii samurai: clanurile Taira și Minamoto • Vîntul divin: shogunatul Kamakura și armada mongolă • Doi sori pe cer: Restaurația Kenmu și shogunatul Ashikaga • Occidentul Îndepărtat: contactele cu europenii și cruciada din Coreea • Amurgul samurailor: declinul clanului Tokugawa • Întoarcerea trecutului: samuraii ca simbol Fragment: „Vântul divin Shogunatul Kamakura și armada mongolă În urma înfrângerii clanului Taira, al optzeci și doilea împărat, susținut de familia Minamoto și recunoscut oficial, adolescentul Go-Toba, i-a oferit funcția de shogun lui Yoritomo. Clanului Minamoto i s-a acordat, prin urmare, dreptul de a guverna Japonia în numele împăratului, iar Yoritomo s-a și pus pe treabă, din cartierul său general de la Kamakura. Pentru Yoritomo, ca și pentru toți shogunii care i-au urmat, cel mai des folosit termen era bakufu - „cârmuire-din-cort" ori „de-după-cortină.” În acest caz, baku era o fâșie lată de pânză, susținută din loc în loc de câte un țăruș din lemn. Odată ce țărușii erau înfipți în pământ, pânză forma un paravan lung, înalt cam cât un stat de om, care demarcă astfel cortul unui general și îl ferea de privirile indiscrete. Îl apără deci și de intemperii, făcându-l totodată imposibil de luat în cătare de către dușmanii aflați la distanță. Așezat pe taburet în baku, un general putea exercita comanda în relativa siguranță. Dar, la fel cum baku era instalat doar pe durata unei bătălii, fiind înfășurat la loc atunci când armata pornea mai departe, și shogunul trebuia să fie delegat temporar și investit cu această funcție pentru a face față unei urgențe naționale. Dar care era urgentă? Clanul Taira fusese nimicit, ultimii săi slujitori loiali se împrăștiaseră prin cătunele din munții din vestul Japoniei, coloana vertebrală a rezistenței era distrusă. În schimb, într-o încercare de consolidare a puterii, din păcate, tipică samurailor victorioși, Yoritomo s-a întors împotriva propriilor oameni, mai cu seamă împotriva generalului biruitor Yoshitsune. La doar trei zile după ce Yoshitsune s-a întors triumfător în Kyoto. a sosit o scrisoare din partea lui Yoritomo în care îl acuza că a dat dovadă de laxitate în comandă, nu a ținut seama de sfaturi chibzuite și și-a supus soldații unor riscuri inutile.”
