Secretul imparatiei

    Secretul împărăției relatează evenimentele cuprinse în Noul Testament din perspectiva unui erudit roman aflat în căutarea lui Mesia. Povestea lui Marcus Mezentius Manilianus se dezvăluie de-a lungul a unsprezece epistole pe care acesta i le scrie iubitei, Tullia, o nobilă română. Se suprapun în ele lumi și culturi, adevăruri istorice, mituri și învățăminte care oferă un răspuns surprinzător la căutările protagonistului. Tema religioasă a romanului este mai degrabă un pretext pentru o epopee istorică și de aventuri, scrisă în același stil accesibil deja cunoscut cititorilor.           Fragment:       “Atunci l-am văzut pe grădinar. Ridică ramurile pomilor și pipăia fructele să vadă dacă sunt coapte. Purta un veșmânt modest cu franjuri mici la poale și avea capul acoperit să nu-l ardă soarele. M-am gândit că poate îl ofensasem dacă mă odihnisem în grădina lui fără să-i fi cerut voie. Tradiția evreilor este complicată, iar eu nu cunosc prea bine canoanele lor de bună-cuviință. De aceea m-am ridicat imediat, m-am apropiat de el, l-am salutat și am spus:     - Ai o grădină minunată! Sper că nu te-am ofensat dacă m-am odihnit în grădina ta fără să-ți fi cerut voie.     În acea clipă nu aș fi vrut să supăr pe nămeni din lume.     Și-a ridicat fața spre mine și mi-a zâmbit prietenos. Nici un evreu nu-mi mai zâmbise până atunci, pentru că, orice s-ar spune, eram roman și nici nu purtam barbă. Dar vorbele pe care mi le-a adresat m-au uimit încă și mai mult. Cu o voce blândă; puțin intimidat chiar, el a spus:     - Și pentru tine este un loc în grădina mea. Eu te cunosc.     Am bănuit că avea vederea slabă și mă confunda cu altcineva. L-am întrebat cu mirare:     - Oare tu nu vezi că nu sunt evreu? Cum ai putea să mă cunoști?     Mi-a răspuns în maniera misterioasă a evreilor înțelepți:     - Eu îi cunosc pe cei ce sunt cu mine și cel ce sunt cu mine mă cunosc.     Apoi a făcut un semn cu mâna, îndemnându-mă să-l urmez. M-am gândit că vrea să-mi arate ceva sau să-mi ofere un dar în semn de prietenie și l-am urmat cu bunăvoie. A mers înaintea mea și am văzut că pășea cu greutate, șchiopătând, cu toate că nu era bătrân. La o răspântie a cărării care mergeam, pe când ridica el ramurile unui pom ca să-i privească roadele, i-am văzut încheieturile ranite ale mâinilor.”