Unul dintre cele mai controversate subiecte din România perioadei de după Revoluția din 1989, de tranziție la democrație, a fost reforma sistemului de securitate. Chiar și astăzi, aceste servicii se află în centrul multor teorii ale conspirației. Și totuși de la ele se așteaptă să protejeze societatea și să ofere sprijin celor care iau decizii, într-o perioadă de amenințări și incertitudine. Felul în care instituțiile de apărare din România sunt supravegheate și controlate în spiritul democrației constituie un important test al funcționării și responsabilității statului postcomunist. Marian Zulean oferă o analiză solidă și bine documentată a rolului, structurii și competenței acestor servicii începând din 1990 și până în prezent. - Dennis Deletant Sistemul de securitate al României continuă să fie marcat de disfuncțiile moștenite din perioada comunistă: mentalități rigide, reflexe instituționale depășite, carențe structurale care persistă de peste trei decenii. În ciuda reformelor declarate, statul român funcționează încă pe o arhitectură fragilă, construită în parte pe compromisuri și improvizații. România nu este o țară cu adevărat sigură, ci una aflată într-un echilibru precar, protejată mai degrabă de conjuncturi favorabile decât de un sistem solid. Cartea aceasta oferă un diagnostic lucid și necruțător, în mozaicul complicat al istoriei noastre recente. Într-un peisaj internațional marcat de tensiuni regionale, conflicte hibride și reașezări geopolitice la granițele țării, autorul ridică o întrebare esențială: cât timp mai poate conta România pe conjuncturi favorabile în locul unei strategii coerente? Articolele reunite aici combină perspectiva istorică și observațiile de actualitate, oferind o imagine complexă a modului în care inerțiile instituționale, lipsa de viziune și ignorarea semnalelor de avertizare pot transforma vulnerabilitatea într-o amenințare reală. Este o carte deopotrivă necesară și inconfortabilă, o reflecție critică asupra unei securități naționale mai degrabă declarative decât garantate.
