După o viață de scormoneli prin poezia română, de la începuturile ei și până mai ieri, și descoperind de multe ori poeme sau poeți pe care critica literară le-a trecut ușor cu vederea, cred că pot să recunosc poezia-poezie și poetul-poet, dintr-o privire. - Tudor Gheorghe Gelu Ungureanu este un alergător extrem de rapid, vine spre poezia clipei cu o viteză care depășește mersul obișnuit al debutului. De fapt, ca fost membru al Cenaclului Literar SÎND încă din anii nouăzeci, unde era recunoscut mai mult pentru intervențiile critice (ceea ce l-a ajutat mult să fie echidistant față de modele), își cuantifică poemele pe pașii cititorului, de multe ori chiar pe respirația acestuia. Într-adevăr, simțim în aceste versuri o sensibilitate & maturitate care vibrează la dimensiunile eticii, mai de grabă, decât la simțirile alunecătoare, ceea ce conferă echilibru în rostire. Un debut pe filiera mai nouă, a Tehnicilor de camuflaj, ale lui Robert Șerban. - Liviu Mățăoanu
