”Ce este, totuși, seducția? S-ar putea ca nicio definiție să nu fie posibilă în termenii strânși ai logicii formale. Avem de-a face cu un concept ce scăpă ori de câte ori este somat să se dea prins. Poate că doar sugestiile îi convin, perifrazele, comparațiile, metonimiile, acele indicii care pot conduce spre seducție, fără însă a o speria. Neadevărul există numai în măsura în care gândim, ne lămurește Nietzsche. Grație unui raționament similar, lumea se petrece numai în orizontul ispitei. Seducția este drumul, calea dinspre dimineață înspre seară. Mereu alt drum, desenat după profilul de personalitate al fiecăruia. Pe cale, nu suntem singuri. Cei pe care îi întâlnim, în stare să ne seducă sau nu, sunt promisiunea unei seri bogate, aurifere, sau a uneia sterile, ce trece într-o somnolență tâmpa, după o zi irosită.” (Florin Ardelean)
