O amintire foarte veche: eu cel de la noua ani (nu cred sa fi avut mai multi), dedicandu-ma unor uimitoare exercitii de prestidigitatie (evident ca pe atunci nu stiam eu ce e aia, asa cum nu am pretentia nici acum ca as sti), sub privirile perplexe ale parintilor si bunicilor.
Exercitiile constau, concret, in introducerea a doua mici papusi, una cu capul la picioarele celeilalte, intr-o caseta de bijuterii imitand antimoniul. Imi miscam apoi mainile deasupra cutiei inchise, rezultatul fiind stupefiant atat pentru mine, dar mai ales pentru bunica: mai intai disparea o papusa, apoi, dupa inca o pasa magica, disparea si cealalta, iar dupa inca una, reapareau amandoua (insa nu mai retin pozitiile). In tot acest timp mainile imi intrasera in ebulitie, motiv pentru care obisnuiam sa le tin pe gratiile frigiderului timp de cateva minute, pana cand reveneau la temperatura obisnuita. Interesul si abilitatile pentru magie m-au parasit brusc. Intocmai cum au debutat. - [ fragment ]
Semnul Chvostek. Jurnal 2019-2022
