Seneca. Istoria unei vieti

Cum să îl putem pune în balanță pe omul Seneca, susținătorul principiilor unei vieți a păcii și a simplitații, cu omul care, ajunge să adune o avere imensă în slujba unui împărat tiran, sinistru și nebun? În această biografie, pe cât de solidă din punct de vedere științific, pe atât de sensibil scrisă, Emily Wilson ni-l prezintă pe marele filozof ca pe o persoană care trăia într-o imensă tensiune între două lumi: cea a convingerilor sale și lumea publică dominată de absolutism. Seneca. Istoria unei vieți ne descrie o viață dusă într-o flagrantă discrepanță dintre realitatea politică și idealul filosofic, între ceea ce aspirăm să fim și ceea ce suntem de fapt. O descriere deopotrivă captivantă și exhuasivă a vieții atât de complexe și pline de compromisuri a lui Seneca. dacă ne place sau nu, epoca noastră este una profund senecană. - Simon Critchley "Seneca a fost supranumit și „conștiința Imperiului“, deși ar fi mai exact să îl considerăm inconștientul lui – dar un inconștient cu o voce publică și un minunat stil literar. Marele și diversificatul, dar și contradictoriul său corpus articulează într-un mod elocvent contradicțiile și presiunile psihologice ale consumerismului, ale globalizării și ale imperiului – toate aceste teme fiind de o enormă importantă pentru întreaga noastră lume de azi. Ideea că cineva nu poate să găsească pacea decât în sine – și, foarte posibil nici măcar acolo – este extrem de atractivă într-o societate fragmentată și înfricoșată." Fragment din cartea "Seneca. Istoria unei vieți" de Emily Wilson "NICĂIERI ȘI PRETUTINDENI   PATRIA MEA ESTE ÎNTREAGA LUME ȘI ÎN FRUNTEA EI STAU ZEII, CENZORI AI FAPTELOR ȘI VORBELOR MELE.   Patriam meam esse mundum sciam et praesides deos, hos supra me circa que me stare factorum dictorum que censores (Despre viața fericită 20.5)   Seneca vorbește în Scrisorile către Lucilius despre boală și însănătoșirea sa, despre faptul că a fost întors de pe marginea prăpastiei sinuciderii de către tatăl său anxios, de devotații săi prieteni și de propria sa curiozitate intelectuală. Însă, în tratatul dedicat mamei sale, Consolație pentru Helvia (Consolatio ad Heluiam), el ne prezintă o imagine cu totul diferită. Aici aflăm că, atunci când boala ajunsese să îl afecteze grav, „sora" mamei sale (se presupune că e vorba de o soră vitregă) a intervenit și l-a dus repede în Egipt, unde se spera ca o climă mai călduroasă decât cea din Italia îl va însănătoși. Această mătușă, ca și mama lui Seneca, se crede că era o persoană educată și cu multe relații sus-puse. Cauza pentru care ea însăși se ducea în Egipt era faptul că era căsătorită cu prefectul roman al Egiptului, Gaius Galerius. În acea vreme, se consideră că Egiptul ar oferi cele mai bune condiții de însănătoșire pentru cei care sufereau de boli pulmonare. Plinius ne spune că, de fapt, cauza pentru care Egiptul era, atât de benefic constă în lungul drum pe care îl făcea bolnavul până acolo: călătoria pe mare ar face bine pieptului, deoarece apă de mare stinge congestiile pulmonare, iar până și răul de mare poate fi sănătos pentru cap, ochi și piept. Alte cure bune pentru acest soi de boli includeau un tratament cu suc de praz (v. Plinius, Istoria naturală 20.22) sau, preferabil, unul cu sânge de cai sălbatici, iar dacă acest din urmă remediu nu era la îndemână, se putea recurge la o poțiune din lapte de măgăriță cu praz sau la un amestec de zer cu nasturel și miere (Plinius, Istoria naturală 28.55)."