Sentente. Despre naturile inteligibile

Dintre toate scrierile lui Porfir, cea care a avut în timp influența cea mai mare asupra culturii a fost scurtă să introducere la Categoriile aristotelice. Ajungând în Evul Mediu prin traducerea latină a lui Boethius, a fost de ajuns, prin cele câteva cuvinte de la început, ca să pornească întreaga discuție legată de "universalii", de care era preocupată scolastică timpurie. Acest lucru desigur nu s-a datorat vreunei originalități speciale, ci prezentării concise și clare a punctelor teoriilor rivale susținute de platonicieni, peripateticieni și stoici. Din ceea ce a rămas consemnat legat de doctrinele metafizice ale lui Porfir, se observă o mai accentuată tendință către elaborarea metodei triadice de a grupa, sistematizată și mai mult de neoplatonismul târziu. Totuși, adevărata importantă a scrierilor în care el a prezentat doctrina școlii s-a datorat, așa cum au recunoscut contemporanii săi, perspicacității cu care Porfir a pătruns gândirea esențială a maestrului său și clarității cu care a expus-o. Un exemplu al acestui lucru poate fi furnizat din Sententia. Acest tratat prezintă un interes mai general prin exemplele oferite de probleme etice ridicate și discutate în antichitatea târzie, nu în spiritul căzuisticii scolastice, ci dintr-o dorință autentică de a le rezolva în lumina conștiinței reflexive. În Sentențiae poate fi observată o preocupare față de etică, care conține o clasificare mult mai sistematic a virtuților decât cea pe care Plotin a oferit-o la modul explicit. Porfir le clasifică în virtuți civice, purificatoare, contemplative și paradigmatice. Virtuțile din prima clasă eliberează sufletul de excesul atașării pătimașe de corp și produc cumpătarea; cele din a doua clasă îl eliberează complet de atașarea sa, astfel încât acum să se poată îndrepta către binele său adevărat. A treia clasă cuprinde virtuțile sufletului ce are o activitate inteligibilă; a patra, cele care se află în intelectul însuși, spre care sufletul își înălță privirea, văzându-le ca modele. Noi trebuie să ne preocupăm în principal de virtuțile din a doua clasă, având în vedere că trebuie să fie dobândite în viața aceasta. Prin intermediul acestor virtuți, are loc o ascensiune către virtuțile contemplative ale sufletului și către cele care sunt modelul acestora din intelectul pur. Condiția purificării este cunoașterea de sine. A nu cunoaște ființa și a nu te cunoaște pe tine însuți au aceeași origine, adică o adăugare a ceea ce nu este, ce constă într-o micșorare a ființei care este totul - și care nu poate suferi micșorare decât în aparență. Recuperarea de sine prin cunoaștere înseamnă recuperarea ființei care nu a fost niciodată absenta - care este inseparabilă de tine în esență așa cum ești tu față de tine însuți. Aceasta este desigur doctrina lui Plotin privită din centru.