Sentimente - Loredana

Sentimente este o privire intimă și foarte emoționantă în familia și copilăria artistei cu cea mai spectaculoasă carieră în muzica românească, Loredana. La 30 de ani de la câștigarea marelui trofeu la Festivalul de la Mamaia, familia și prietenii apropiați ai Loredanei povestesc în premieră absolută cum se vedeau din perspectiva lor întâmplările prin care trecea, pe atunci, cea mai tânără câștigătoare la marile concursuri de talente din muzica românească. Sentimente își va surprinde cititorii nu doar cu detalii din familia Loredanei (tatăl a plecat în Libia ca să câștige mai mulți bani pentru familie, discuțiile în contradictoriu ale Loredanei cu mama ei pentru o meserie în lumea artistică), ci și cu o radiografie indirectă a industriei entertainmentului din anii 80 (cu cenzura, deplasările în străinătate la festivalurile țărilor tovarășe și prietene, stadioane întregi de spectatori). Pentru un cititor de 40+ ani, Sentimente este și o incursiune inedită în propria copilărie (practica școlară, jocurile pe scara blocului, excursiile cu ONT-ul ), iar pentru ”millennials” este o poveste reală despre cum poți deveni unul dintre cei mai mari artiști ai României, despre efortul din spatele celebrității și despre cât de multă putere îți trebuie să înfrunți etichetele pe care ți le pun oamenii când tu îți dorești din tot sufletul să fii diferit. ”E ca un sport de performanță, trebuie să te antrenezi zi de zi”, spune Loredana - astăzi nu doar un artist complet (cântăreață, actriță, compozitoare) ci și jurat al celei mai importante emisiuni de talente muzicale, Vocea României - când vorbește despre cariera ei care se întinde pe mai bine de 30 ani, cu sute de mii de difuzări la radio, mii de concerte, sute de ore de emisiuni tv, zeci de filme, albume vândute în milioane de exemplare și unele dintre cele mai mari hituri din muzica românească. Fragment din cartea "Sentimente" de Loredana "Mi-a plăcut școala. Foarte mult   LEONIDA GROZA: Loredană a mers la școală, în clasa I, în 1976. Știa ce înseamnă școala, fusese de mică la orele mele, împreună cu Cristi, fratele ei. Se duseseră cu toții și cu un an în urmă, în prima zi de școală a lui Cristi. CRISTI GROZA: Îmi amintesc, cum să nu? Avem și poze cu Lori, și cu tata, în prima mea zi de școală. În anul următor a mers ea la școală, dar eu nu m-am dus să o conduc, pentru că eram în altă clasă. Țin minte că aveam uniforma aia funny de elev și stăteam în poză foarte mândru. Au dus odorul în clasa I. Cu flori cu tot. Nu cred că am avut emoții... De ce să am? În general, nu prea am emoții, nu știu de ce. Plus că mama ne dusese pe la școala ei încă de când eram la grădiniță. LEONIDA GROZA: și la Lori, și la Cristi, am pregătit totul cu mult înainte. M-am dus cu ei, am cumpărat caiete tip 1, tip 2, tot ce aveau nevoie. Erau fericiți și mândri că vor merge la școală și, cu ghiozdanele în spate, am venit acasă de la cumpărături... Ei îi plăcea la școală și nu a lezat-o că va fi cu mine în clasă, nu... A trecut totul, așa, de la sine. Nu a zis că nu vrea la mine sau altceva... S-a format careul respectiv și fiecare învățător și-a ales copiii. Mai ales la clasa I trebuie să îi alegi, pentru că nu îl cunoști. Ne-am dus în clasă, am făcut poze și ne-am început treaba cu activitatea pre-abecedar. Până în octombrie faci bastonașe, înveți să desparți cuvintele în silabe, să alcătuiești propoziții, să știi care sunt primele sunete dintr-un cuvânt... Lori ascultă atent, numai ochi și urechi."