Bucureștiul anilor 2000. Victoria, revenită de curând de la Zürich, este martora unui jaf la bancă la care lucrează. Deodată tânăra se pomenește în concediu și are timp berechet să se plimbe cu Aston Martinul alături de iubitul ei sau să bată străzile orașului de una singură. Pe măsură ce reîntâlnește vechi cunoștințe, mintea îi e invadată de trăirile copilăriei, de vremurile când descoperea, împreună cu partenerii de joacă, lumea în liniștitul cartier Cotroceni. Într-un du-te vino caleidoscopic între trecut și prezent, oameni, stări, întâmplări se îmbină cu imaginile schimbătoare ale orașului. Un roman despre Bucureștiul de ieri și de azi, despre ultimii ani ai comunismului și timpurile haotice ale noului capitalism, despre miracolele copilăriei și căutarea de sine. Cartea Danei Grigorcea, distinsă cu Premiul 3sat în cadrul prestigiosului concurs Ingeborg Bachmann din 2015, a propulsat-o pe prozatoarea elvețiană de origine română în prim-planul scenei literare europene. Fragment din volum: “Îmi iau cocktailul în mână și văd că bărbatul de la masa mea spune ceva, oare se așteaptă să mă aplec spre el, ca să-l aud mai bine? Nu-mi iau ochii de la el nici când dau cocktailul pe gât. Seamănă la gust cu bombonelele multicolore pe care le cumpărăm înainte într-o cutie transparentă de plastic; le mâncăm mereu pe culori, mai întâi pe cele verzi, apoi pe cele roz, apoi pe cele roșii și așa mai departe, însă Codrin, care le-a mâncat odată pe întuneric, ne-a spus că toate ar avea același gust. Bărbatul din fața mea își împinge paharul de cocktail spre mine. Râd, râde și el. Mă ridic și spun că merg să fumez, o spun fără voce, doar deschid gura imitând cuvintele și fac semnul cu degetele în fața gurii. Bărbatul își încrucișează degetele arătătoare spre mine; amândoi râdem. Îmi face semn cu mâna să plec și să mă întorc repede. Afară mă amestec în mulțime, traversez și sunt mânată în același ritm spre treptele de la metrou, pe lângă bucata mică și inestetică de beton care stă acolo răsturnată de-o veșnicie și pe care odinioară, cu foarte mult timp în urmă, ședea vânzătorul de ziare cu Scânteia; mai țin minte cum tata l-a întrebat odată dacă în ziua respectivă sunt trecute „toate” știrile în ziar, iar vânzătorul de ziare i-a făcut ochiul și i-a spus: „Toate, sigur că da, în afară de una”, iar tata a râs, „că nici n-ar fi putut să încapă chiar totul”, și m-a trimis de-acolo, „uite-aici, cumpără-ți Mentoșan”, fiindcă mai voia să stea de vorbă cu vânzătorul de ziar, iar eu am plecat în fugă, plină de elan, că mica gimnastă în costumul ei strâmt, cu dungile tricolorului la cusături, când a tulit-o în timpul nopții peste graniță. Mă opresc de-abia la treptele de la metrou."
