Septembrie

Romanul unui eveniment care a zguduit lumea, povestea unei pasiuni neîmplinite   Romanul Septembrie a fost recompensat în 2015 cu Prix des Lecteurs du Salon du Roman Historique de la Levallois   Munchen, 1972. Doi ziariști acreditați la Jocurile Olimpice de vară se întîlnesc în ajunul ceremoniei de deschidere; între ei se naște o legătură ciudată, un amestec de fascinație reciprocă și sfiiciune. Peste cîteva zile, violența coboară ca un trăsnet în mijlocul sărbătorii olimpice: membrii delegației israeliene sînt luați ostatici, terorismul se instalează în ceea ce ar fi trebuit să fie „paranteză olimpică”, întreaga lume e năucită. Povestea celor doi ziariști, deveniți martori direcți ai unui eveniment dramatic, nu e nici ea ferită de catastrofă acelor ore în care orice competiție sportivă e abandonată și cînd organizatorii se străduiesc, disperat și haotic, să salveze viața ostaticilor. Nimeni nu scapă neatins de acea lungă zi de 5 septembrie.   „Se vor împlini în curînd unsprezece ani de cînd a murit fața noastră, dar cred că i-ar fi plăcut ideea mea, că ar fi fost mîndră de mine. Din gîndul acesta s-a născut un altul, așa că mi-am deschis computerul și am știut că trebuia să scriu povestea acelor zile așa cum mi le aminteam, neținînd seama de cronologia oficială. Ca să-i onorez pe cei unsprezece sportivi ale căror nume nu pot fi reamintite public de teamă să nu stricăm cuiva cheful; dar și pentru a readuce la lumină povestea unui om despre care nu am vorbit niciodată nimănui, un om care a dispărut odată cu cele unsprezece sicrie, definitiv, ca și cînd ar fi fost ucis și el pe pista de la Furstenfeldbruck. Acel om se numea Sam Cole.”   „Am vrea să uităm o mulțime de lucruri. Multora dintre noi le-ar plăcea să uite durerea pe care-au simțit-o la un moment dat: o pierdere, o moarte, o boală, o iubire neîmpărtășită etc. În uitare însă nu cred, cred mai degrabă că scriitorii trebuie să vorbească în literatura pe care o scriu despre toate astea, despre lucrurile pe care nu le putem uita. Nu faci să dispară un lucru dacă scrii despre el, dar îi dai o altă dimensiune și asta te ajută să-l privești altfel. Așa văd eu legătura dintre uitare și amintire.” (Jean Mattern)