Menenhetet, copilul de țăran care devine general în armata lui Ramses al II-lea, care ajunge supraveghetorul haremului și însoțitor al Reginei Nefertiri, se visează pe tronul Faraonului. Un bătrîn evreu i-a dezvăluit cum orice bărbat poate să renască dacă, înainte să-și dea sufletul, lasă grea o femeie; pruncul născut astfel își va întrupa tatăl mort, cu toate visurile și cunoștințele acestuia. Menenhetet trebuie doar să-și aleagă femeia și momentul potrivite pentru realizarea visului. Ceea ce și încearcă să facă, în ultima noapte a Marelui Festival al Faraonului Ramses al II-lea, alegîndu-și-o că iubita și poate viitoare mama pe Regină, de care este îndrăgostit. Despre toate acestea povestește chiar Menenhetet, la curtea lui Ramses al IX-lea, într-o altă noapte de pomină, Noaptea Porcului, cînd totul este permis deopotrivă muritorilor de rînd, faraonilor și zeilor. De la acel moment au trecut… 150 de ani, între timp s-au perindat faraoni la tron, regine în paturile lor, s-au distrus și s-au construit orașe, piramide și morminte au fost înălțate și devastate, alte bătălii au fost purtate, Nilul s-a revărsat și s-a retras în matca lui. De toate dă seama Menenhetet, martor și protagonist. O capodoperă despre moarte și viața, despre reîncarnare, vrăji și erotism în Egiptul antic. „Norman Mailer face să revină la viață fapte de mult uitate, aducînd în fața noastră ritmurile, imaginile și senzualitatea unei epoci pierdute în memoria trecutului.” (The New York Times) Fragment din cartea "Seri antice" de Norman Mailer " După cotitură, am lăsat mahalaua în urmă. Acum, pe mal străluceau zidurile albe ale Memphisului.Am plutit prin dreptul splendorii din marmură a Templului lui Ptah, cu grădinile lui sacre, dar numai câțiva preoți în alb se puteau vedea pe poteci. Apoi, după o altă cotitură, s-a ivit Templul lui Hathor. Abia aici, dacă ar fi fost după mamă, ar fi trebuit să-și facă apariția orașul Memphis. Templele și parcurile acelea vorbeau despre măreția orașului nostru. Zidul șerpuitor era la fel de încântător pentru ochi ca un colier din pietre albe, iar în spatele lui se întindea priveliștea unor coloane înalte pe două coline succesive,cu o grădină între ele. Acesta a fost ultimul spațiu minunat pe care îl mai puteam vedea. După următoarea cotitură, fluviul se lărgea până ajungea la fel de întins ca un lac, iar înspre stânga, în fața ochilor noștri se află întregul Memphis, portul, pontoanele pentru descărcarea mărfurilor, șantierele navale, digurile,drumurile suprainălțate, canalele, grânarele, și fiecare casă înțesată de oameni de pe fiecare ridicătură de teren, da, acolo se afla orașul nostru alb, foarte de curând ajuns roșu din cauza prafului din anotimpul uscat, acum un pic noroios. Asta nu mai conta. Când se termină această ultimă cotitură, parcă intrai pe o mare poartă. Înainte se pot distinge fetele lucrătorilor din docuri sau soldații ce păzeau piețele, dar încă nu destul de aproape de larma prăvăliilor sau de strigătele de pe strada cea largă intens circulată, eu știam deja că aerul de pe fluviu era diferit și doldora de mesaje. Ce splendid arata orașul în lumina soarelui! până și praful din cariere scânteia."
