Carte

Seria Cele douasprezece incuietori. Vol.1+2

de Stefan Ciocioi

Seria Cele douasprezece incuietori. Vol.1+2, Stefan Ciocioi – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Seria Cele douasprezece incuietori. Vol.1+2 – Stefan Ciocioi

Seria Cele douăsprezece încuietori cupriunde două volume: • Volumul 1: Încleștarea epocilor (330 pagini) Sub amenințarea unei invazii iminente, popoarele din sudul Planăriei sunt forțate să treacă la măsuri drastice. Ecouri străvechi retrezesc magia la viață, zeii se întorc pe pământ, iar moartea nu mai înseamnă sfârșitul. Este o binecuvântare sau un blestem? Pe fondul unor fenomene inexplicabile apărute chiar între zidurile orașului său, prințul Eldric Linus ajunge să descopere unul dintre secretele pe care se sprijină această lume și este nevoit să aleagă între responsabilitatea față de regat și propriul său destin.   • Volumul 2: Rezistență (268 pagini) Devenit noul cârmuitor al Linierei, Eldric se găsește în preajma unui șir interminabil de probleme și dileme morale. În timp ce Dăetria își continuă nestingherită expansiunea, tânărul rege este forțat să își aloce toate forțele pentru a combate facțiunile rebele de pe noul său teritoriu, încercând totodată să deslușească misterul din spatele reîntoarcerii la viață a morților. De partea cealaltă a Planăriei, Talia se înrolează în armata lui Sylas pentru a se răzbuna pe cel care i-a răpit totul și a lăsat-o singură pe lume. Odată cu descoperirea unei organizații împotriva Zeului de Foc, își va putea sacrifica liniștea sufletească pentru binele întregului continent?  

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Seria Cele douasprezece incuietori. Vol.1+2?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Seria Cele douasprezece incuietori. Vol.1+2 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Seria Cele douasprezece incuietori. Vol.1+2

Cine a scris cartea Seria Cele douasprezece incuietori. Vol.1+2?

Seria Cele douasprezece incuietori. Vol.1+2 a fost scrisă de Stefan Ciocioi.

În ce an a apărut Seria Cele douasprezece incuietori. Vol.1+2?

Seria Cele douasprezece incuietori. Vol.1+2 a apărut în anul 2020. Vezi și topul de cărți din 2020.

Câte pagini are Seria Cele douasprezece incuietori. Vol.1+2?

Seria Cele douasprezece incuietori. Vol.1+2 are 330 de pagini.

La ce editură a apărut Seria Cele douasprezece incuietori. Vol.1+2?

Seria Cele douasprezece incuietori. Vol.1+2 a fost publicată la editura UP.

Există Seria Cele douasprezece incuietori. Vol.1+2 în format PDF?

Poți verifica Seria Cele douasprezece incuietori. Vol.1+2 în format PDF.

Cărți scrise de Stefan Ciocioi

Ai mai jos lista de cărți scrise de Stefan Ciocioi. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.