Sfantul Antim Ivireanul - un Ierarh misionar si Martir

    Studiile pe care le însumează acest volum, în număr de 12, au ca scop prezentarea activității misionare a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, așa cum au creionat-o teologi, istorici bisericești și profesori renumiți, precum Pr. Nicolae Șerbănescu, Pr. Ioan Rămureanu, Teodor M. Popescu, Alexandru Elian sau Nicolae Iorga. Ele scot în evidență trăsăturile Sfântului Mitropolit Antim de apostol și mucenic al dreptei credințe, de patriot și ierarh destoinic, de luptător pentru Ortodoxie și apărător al drepturilor Bisericii romane strămoșești, de sfa­tuitor și îndrumător pentru preoții și duhovnicii din vremea sa, precum și de mucenic și mărturisitor al dreptei credințe. Toate sunt mărturii vii ale personalității remarcabile a Sfântului mitropolit și ale admirației și cinstirii de care s-a bucurat încă dinainte de canonizarea sa. (Editorul)      Fragment din volum:       „„Deci, dacă, — spune Sfântul Antim, — când doi uniți să vor ruga, câștigă milă; cu cât mai vârtos vor câștiga, când tot norodul și toată mulțimea, cu un glas și cu o gură și cu o inimă, vor cere de la Dumnezeu ajutoriu. Pentru aceasta vă pohtesc, feții mei, așa să vă rugați, pururea și toți deodată. Și mai vârtos întru aceste vremi ce s-au înmulțit nevoile și pre toți, împreună, de toate părțile ne-au încungiurat nenorocirile, necazurile și scârbele".        Nu știm dacă, în tot ceea ce a cuvântat Sfântul Antim, se găsește un sfat mai adânc simțit și care să ne fie un mai statornic îndreptar în viața plină de încercări a poporului nostru.     Odată cu mazilirea lui Ștefan Cantacuzino vine, însă, mai ales pentru Sfântul Antim, vremea marilor încercări. Turcii mânați, desigur, de propriile lor interese, dar îndemnați și de necontenitele pari la Istanbul ale boierimii noastre, împotriva unui voievod sau altul, ridicați tot din rândurile lor, se hotărăsc să pună capăt domniilor pământene. Domnii fanarioți, care le urmează acestora vreme de mai bine de un veac, erau aleși de Poartă, din numărul slujitorilor ei, creștini, e drept, dar ascultând fără să murmure de poruncile venite de la stăpânii de pe Bosfor. Primul voievod fanariot trimis în Moldova, după retragerea lui Dimitrie Cantemir, strămutat apoi, în 1716 în țara Românească — Nicolae Mavrocordat — trebuia să-și dovedească devotamentul desăvârșit față de Istanbul, mai ales în împrejurările care se creaseră prin izbucnirea unui nou conflict militar între austrieci și turci, care a dus — în august, același an — la marea înfrângere a celor din urmă la Petrovaradin. Om de întinsă cultura, Nicolae Mavrocordat era în același timp și un temperament autoritar, care repede a avut să înfrunte ostilitatea vădită a marii boierimi oltene și muntene.” (ANTIM IVIREANUL CA LUPTĂTOR ÎMPOTRIVA OPRESIUNII OTOMANE de Prof. Alexandru Elian)