Cartea Sfantul Grigorie Decapolitul, dosar hagiografic PDF

De șase secole sfântul Grigorie Decapolitul se află la mănăstirea Bistrița Olteniei, măreața ctitorie a Craioveștilor, zidită în epoca de formare Ortodoxiei românești și destinată unui grandios, și unic în felul său, program duhovnicesc, cultural și artistic. Monah isihast rătăcitor, mărturisitor și taumaturg, în Bizanțul secolului IX, având ca ucenic un poet de talia cuviosului Iosif Imnograful, sfântul Grigorie a fost adus în ultimii ani ai secolului XV în Țara Românească, a doua lui patrie, în care de atunci e o prezență vie care continua să fascineze și să ne interogheze tăcut. În jurul său s-au țesut de-a lungul timpului Vieți, poeme, icoane, care ascund o mulțime de povestiri uitate, cu surprize și lecții esențiale. Volumul de față se prezintă sub forma unui pasionant dosar istoric, hagiografic și liturgic comentat, realizat în prelungirea și cinstirea operei de o viață a arhimandritul bistrițean Veniamin Micle. Scopul e acela de a oferi pentru prima dată cititorului român piesele esențiale pentru accesul la memoria integrală a uneia din cele mai populare figuri duhovnicești ale Ortodoxiei în general și a celei românești în special. Cartea sfântului Grigorie Decapolitului, care el însuși n-a scris nimic, reconstituită în volumul de față adună și descifrează narațiunile, poezia și iconografia născute în jurul sfântului din racla de la Bistrița Olteniei. Toate ne aduc însă mereu aminte secretul miraculoasei transfigurări a corporalității sale. El se află în Cartea pe care o ține în mână în icoanele sale: Evanghelia lui Hristos, a cărei întrupare vie a fost, este și va fi, și pe care ne o arată blând, sever și melancolic, de veacuri. Vom ști asta abia dacă vom învăța să deschidem Cartea Vieții din mâna sfântului din Decapole cu numele vegherii. Fragment din cartea "Sfântul Grigorie Decapolitul, dosar hagiografic" de Ioan I. Ica: "Origini isihaste în veacul XIV Exemplară este excelenta interpretare a așa-zisei „bolnițe" de la Bistrița, în care se afla cheia soluționării unei serii întregi de controverse. Situată la vest în afara incintei, bisericuța cu hramul „Schimbarea la Față" a fost o enigmă pentru specialiști atât în ce privește arhitectura, cât și prin ansamblul pictural cu dominanta clar isihastă. Plecând de la tabloul votiv repictat al ctitorilor, banul Barbu Craiovescu și soția sa, Negoslavă, cercetătorii le-au datat pe ambele în primele două decenii ale veacului XVI. Specialiștii remarcaseră de mult ceea ce se poate vedea cu ochiul liber: „arhitectura neobișnuită" a minusculului edificiu construit în tipul dreptunghiular de „biserica-sala", apărut pe teritoriul românesc în secolele IX-X. El contrastează izbitor cu tipul de biserică în plan „triconc", de origine athoniță, ajuns la noi prin filieră sârbească după 1370, odată cu sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana (1406), și căruia i-au aparținut și biserica mare a Bistriței și cea a sfântului Neagoe de la Curtea de Argeș. Întrebarea de neocolit este: cum anume același Barbu Craiovescu a putut construi pe lângă monumentală sa ctitorie în plan triconc o bisericuță arhaică de tip sala total diferită? Răspunsul evident este acela că a găsit deja existența biserica-sala cu hramul isihast al „Schimbării la Față", pe care doar a pictat-o. Ipoteza sugerată de părintele Veniamin în 1996, și anume că bisericuța ar fi fost clădită în secolul XIV de sihăstrii din peștera de deasupra cheilor Bistriței la îndemnul sfântului Nicodim, a fost reformulată în 2012."