Carte

Sfantul Iov de la Poceaev - Viata, cuvinte de invatatura, acatistul

Sfantul Iov de la Poceaev - Viata, cuvinte de invatatura, acatistul – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Sfantul Iov de la Poceaev - Viata, cuvinte de invatatura, acatistul

Taina Poceaevului – cea mai mare Lavră ortodoxă din această parte de lume, de la întemeierea căreia se vor impli­ni în curând 770 de ani – consta nu în mulțimea cupolelor sale aurite, ce pot fi zărite de la mari depărtări, nici în numărul viețuitorilor săi de astăzi (peste 300), ci în mărturia locurilor sfinte călcate de picioarele atâtor cuvioși. Milioanele de pelerini care ajung să se închine la sfințeniile adăpostite aici – „Urma“ Maicii Domnului, moaștele Sfin­ților Iov și Amfilohie de la Poceaev, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – mărturisesc într-un glas despre faptul că peștera Sfântului Iov (în care el s-a rugat vreme de peste 40 de ani) ascunde o mare taină. În fapt, taina mării Lavre Poceaev. Cartea „Sfântul Iov de la Poceaev“, publicată pentru întâia oară în limba română, ne pune înainte viața și minunatele învățături ale acestui mare sfânt.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Sfantul Iov de la Poceaev - Viata, cuvinte de invatatura, acatistul?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Sfantul Iov de la Poceaev - Viata, cuvinte de invatatura, acatistul și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Sfantul Iov de la Poceaev - Viata, cuvinte de invatatura, acatistul

Câte pagini are Sfantul Iov de la Poceaev - Viata, cuvinte de invatatura, acatistul?

Sfantul Iov de la Poceaev - Viata, cuvinte de invatatura, acatistul are 120 de pagini.

La ce editură a apărut Sfantul Iov de la Poceaev - Viata, cuvinte de invatatura, acatistul?

Sfantul Iov de la Poceaev - Viata, cuvinte de invatatura, acatistul a fost publicată la editura SOPHIA.

Care este cel mai mic preț pentru Sfantul Iov de la Poceaev - Viata, cuvinte de invatatura, acatistul?

Cel mai mic preț găsit acum este 11.99 lei.

Există Sfantul Iov de la Poceaev - Viata, cuvinte de invatatura, acatistul în format PDF?

Poți verifica Sfantul Iov de la Poceaev - Viata, cuvinte de invatatura, acatistul în format PDF.