Sfantul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul

    Potrivit calendarului bisericesc, numai doi dintre oamenii sfinți ai Vechiului Testament, dinainte de Pogorârea Sfântului Duh, sunt cinstiți cu sărbători mari: Ilie și Ioan Botezătorul.     Lui Ilie i s-a făcut această descoperire copleșitoare și mângâietoare deopotrivă: Dumnezeu nu este asemenea unei vijelii, unui cutremur sau unui foc, ci ca „o adiere de vânt lin” (3 Regi 19, 11-12) sau „vânt subțire”, cum spune o cântare a Bisericii. Nu înfricoșător ni Se înfățișează Dumnezeu, ci ca o blândă și învăluitoare prezentă. Este una dintre acele revelații care o susțin pe cea a lui Ioan Evanghelistul referitoare la faptul că „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 8, 16).     Între motivele cinstirii sale, există unul care îl aduce pe Sfântul Ilie în prim-planul istoriei mântuirii: dorința sa că poporul căruia îi aparținea să nu piardă dreapta credință. Aceasta îl face să iasă la luptă duhovnicească deschisă, pe viață și pe moarte, în rugăciune, cu prorocii lui Baal și ai Aserei.     Cartea cuprinde viața și minunile Sfântului Ilie, reprezentări iconografice, legende populare, credințe și obiceiuri ale românilor în legătură cu sărbătoarea creștină și o serie de considerații privind rolul Sfântului în păstrarea dreptei credințe. Textele sunt selectate și adaptate de Costion Nicolescu.     Fragment din volum:       “Credințe       Sfântul Ilie nu știe când e ziua lui, deoarece, dacă ar ști, ar face un chef atât de mare, de s-ar prăpădi lumea. De aceea, el îl întreabă pe Dumnezeu când e ziua lui. Iar Dumnezeu îl tot poartă cu vorba, până când trece și-i spune că a trecut. Sfântul Ilie se supără, pornește tunetele, trăsnetele, ploile (cele de după 20 iulie) (Botoșani, Vrancea). Numai în această zi i-a dat Dumnezeu depline puteri asupra diavolilor (Buzău). În unele părți din Bucovina, se zice că ziua Sfântului Ilie este marțea.      Dacă trece ziua Sfântului Ilie, tunetul nu mai are atâta putere și nici piatră nu mai cade atât de mult pe pământ. Până la Sfântul Ilie, piatra merge asupra vântului, după aceea merge după vânt. În plus, piatra își are și ea vântul ei.     În această zi, Sfântul Ilie scutură mărul raiului. Mărul este un dar făcut de Dumnezeu Sfântului Ilie, cu recomandarea ca nimeni să nu guste din el până la ziua Sfântului.      Sfântul Ilie este foc și i se ține sărbătoarea pentru a fi ferit de foc.      Sfântul Ilie este stăpânul cerului, cum s-ar zice, gospodarul de dinafară, după cum Sfântul Petru este sfătuitor al lui Dumnezeu.      Sfântul Ilie e geambaș mare, are căruța cu cai ce scot foc pe nări. Sunt potcoviți cu potcoave de argint și, când îi gonește, bat în copite și scapără. De aceea se văd fulgerele. Când aleargă căruța prin cer, face mare hălălaie, că-s drumurile rele, iar la noi, pe pământ, se aude atunci tunând.      Sfântul Ilie a fost bun soldat și ochitor de frunte. De aceea, Dumnezeu l-a luat pe lângă sine, să-i ucidă cornorații, când se înmulțesc și nu se va putea aciuia de ei. Dumnezeu da atunci porunca Sfântului Ilie să-i mai rărească. De frică, aceștia se ascund pe lângă oameni, doar-doar or scăpa. Dumnezeu a dat semn bun oamenilor, să-și facă cruce, să fugă diavolii de lângă ei.”