Sfantul Maslu si alte slujbe de vindecare

În ultima vreme slujba Sfântului Maslu a devenit foarte cunoscută și intens celebrată, însă evoluția istorică și complexitatea sa liturgică sunt foarte puțin cunoscute. Ca și în cazul altor slujbe ale Bisericii, studiul liturgic al Sfântului Maslu nu poate să se limiteze doar la textul actual din Molitfelnic, ci trebuie să analizeze evoluția sa istorică, în decursul căreia întâlnim diferite forme și practici ale ungerilor cu ulei sfințit, precum și numeroase rugăciuni și rânduieli care au stat la baza slujbei actuale, astăzi date uitării. Pe lângă Maslul terapeutic de astăzi, tradiția noastră liturgică cunoaște și un Măslu penitențial și – ceea ce n-ar trebui să ne mire – un Măslu pentru cei adormiți, fără a uita de utilizarea baptismală sau exorcistă a uleiului sfințit. În ansamblul lor, slujbele pentru bolnavi nu s-au limitat niciodată doar la Sfântul Maslu, ci au existat și mai există multe alte rugăciuni și rânduieli dedicate bolnavilor.  Cartea de față încearcă să dezvolte această problematică, propunând revenirea la două variante distincte de Maslu pentru bolnavi și penitenți, ceea ce ne-a oferit șansa publicării pentru prima dată a textelor liturgice respective.  Fragment: " Etapele de evoluţie a slujbei Sfântului Maslu 1. Sfântul MasIu este un rit liturgic cu rol terapeutic, practicat încă din vremea SfinţiIor Apostoli (cf. Marcu 6:13, Iacov 5:14-15), dar într-o formă extrem de simplă şi doar în anumite regiuni. Rugăciuni de binecuvântare a uleiului şi ungere cu el a celor bolnavi întâlnim în izvoarele liturgice începând cu secolele al II-lea-al III-lea şi mai departe, dar acestea nu formau la început slujbe speciale pentru bolnavi, ci erau fie nişte rituri legate de Botez, fie nişte practici particulare la care bolnavii se ungeau singuri sau de către alţi creştini cu ulei sfinţit de episcop/preoți sau luat dintr-o candelă. Nu de puţine ori aceste rituri aveau o valenţă mai mult medicală, doar că creştinii preferau ca medicament nu un ulei obişnuit, ci unul „binecuvântat" / „sfinţit". Abia mai târziu, prin secolele al V-lea-al VI-lea, aceste ungeri ale  bolnavilor s-au conturat ca rit bisericesc, săvârşit exclusiv de clerici şi, de regulă, implicând Împărtăşirea bolnavului cu Sfintele Taine, mai ales că, spre deosebire de alte Taine ale Bisericii (care existau într-o formă sau alta), doar Euharistia era numită (încă din vechime) „leacul nemuririi şi doctorie". Deci primele rânduieli pe care le avem sunt legate de Liturghie (ca punct central) şi această legătură a Maslului cu Liturghia se va păstra până în secolele al XIII-lea-al XIV-lea, când se fac cei mai importanţi paşi în constituirea rânduielii de astăzi. 2. Rânduiala pe care o avem în prezent în Mo-litfelnic a început să se formeze începând cu se-colul al X-lea şi s-a încheiat în secolul al XVII-lea. Procesul a fost unul foarte complex. Primul Mo-litfelnic (Evhologhiu) bizantin — Codex Barberini gr. 336 (secolul al VIII-lea) — nu are încă o rându-ială a Sfântului Maslu, ci prezintă doar cinci rugăciuni pentru bolnavi, fără alte texte sau explicaţii. (...) "