Sala era arhiplina. Îi aveam în față pe părinții, care căutau să înțeleagă și să acționeze. Sunt dispuși mai degrabă să-și recunoască neajunsurile, decât virtuțile, dar sunt gata să asculte și să se confeseze. S-a discutat despre toate: ordinea din cameră, regimul alimentar, folosirea băii, decepțiile în dragoste, muzica, distracțiile… Mamele vorbeau despre neputința lor, despre faptul că nu-și mai recunosc odrasla iubită în neașteptata ei metamorfoză. Tații, descumpăniți fiind de fiica lor, care ajungând la pubertate și-a împodobit buricul cu inele și tatuaje, recunoșteau că își pierd răbdarea. De fapt fiecare vorbea despre sine, despre frământările sale, despre nevoia lor de ajutor și susținere pentru a-și putea rezolva problemele relațiilor lor cu copiii-adolescenți, probleme, ce apar zilnic. Însă o pereche m-a uimit de-a dreptul. Păreau descumpăniți, stăteau ca niște copii ținându-se unul lângă altul. Problema este că cei doi fii majori ai lor au „acaparat” casă, iar părinții sunt obligați să se supună regulilor tiranice, care le-au fost impuse de noii „stapâni”…
O carte despre copiii dificili, despre așa-zișii copii-problema. Sfaturi inevitabile pentru părinți.
Traducere de Valeriu Graur.
