Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Shine – Edward M. Hallowell

Companiile din zilele noastre sunt asemenea unei oale aflate sub presiune – chiar și cei mai talentați angajați se luptă să asimileze noianul de informații noi care îi asaltează, pentru a face față cerințelor și stresului fără precedent cauzat de condițiile economice de la nivel global. În aceste circumstanțe, rolul managerului devine din ce în ce mai dificil. Cum poți ajuta oamenii, în mediul concurențial acerb cu care ne confruntăm, să strălucească și să lucreze permanent la potențial maxim? O carte în care autorul – un renumit psihiatru și profesor la Facultatea de Medicină de la Harvard – combină principiile neuropsihologiei cu cercetările referitoare la performanța de vârf astfel încât să poată fi demarat ceea ce el numește Ciclul Excelenței – un instrument esențial pentru toți cei care vor să își inspire oamenii să obțină rezultate de excepție. „Dacă aplici în practică Ciclul Excelenței, viața ta și a tuturor celor cu care interacționezi se va schimba foarte mult în bine. Este o lectură obligatorie pentru toți cei care doresc să scoată ce e mai bun de la oamenii lor.“ – Ken Blanchard, coautorul bestsellerului The One Minute Manager

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Shine?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Shine și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Shine

Cine a scris cartea Shine?

Shine a fost scrisă de Edward M. Hallowell.

În ce an a apărut Shine?

Shine a apărut în anul 2013. Vezi și topul de cărți din 2013.

Câte pagini are Shine?

Shine are 184 de pagini.

La ce editură a apărut Shine?

Shine a fost publicată la editura AMALTEA.

Care este cel mai mic preț pentru Shine?

Cel mai mic preț găsit acum este 29.02 lei.

Există Shine în format PDF?

Poți verifica Shine în format PDF.

Cărți scrise de Edward M. Hallowell

Ai mai jos lista de cărți scrise de Edward M. Hallowell. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.