Si voi trai mereu

E X I S T A   U N   S I N G U R   R O M A N   – S I   I I   S U N T E M   C A N D   A U T O R I ,   C A N D   P E R S O N A J E : I S T O R I A .   O A M E N I I   F A C   I S T O R I A , D A R   N U   S T I U   I S T O R I A   P E   C A R E   O   F A C .   Știți ce fac, ce n-am încetat niciodată să fac? Să mă schimb. Ca universul, ca viața, ca timpul, mă schimb și rămân același. Sunt totdeauna aici, iar voi nu mă recunoașteți. Cel mai adesea când mă vedeți pe stradă, într-un palat, la televizor, la birou sau în fotografii vechi, asta ziceți: «Ah! Cum s-a schimbat...». Întotdeauna m-am schimbat. Odată cu vârsta, mă schimb din ce în ce mai repede. – JEAN D’ORMESSON   Cu o ironie agreabilă, o poveste intelectuală semnată Jean d’Ormesson. Ultima.   Culegător și vânător într-o natură încă virgină, omul ajunge, după un drum de milenii, pe malurile Nilului, unde se dezvoltă agricultura și scrisul. Rând pe rând african, sumerian, troian, prieten cu Ahile și Ulise, cetățean roman, evreu rătăcitor, omul salută inventarea tiparului, descoperirea Lumii Noi, Revoluția din 1789, progresul științei. Fie că e marinar, servitoare într-o tavernă de pe muntele Sainte-Genevieve, valet al unui mare pictor sau al unui astronom ori metresa de împărat, ființa umană se simte că acasă în Ierusalim, în Bizanț, la Veneția sau la New York. [...] De-a lungul timpului pe care îl cunoaștem, veți fi remarcat nu o dată: mi-am schimbat hainele mai des decât ducesa de Guermantes, mai des decât Sanseverina sau prietena mea Nană, draga lui Toulet, mai des decât toate eroinele noastre de roman. Am purtat tunica, toga, cuirasă, val, cazacă, pantaloni, frac, reverenda, veston, dantelă, muselină, jacheta, corset, cămașa, cămașa de zale, salopetă, coif, tunica de zale, malacof, jeanși, crinolină, sutana. Mi-am pus pe mine halatul doctorului, al infirmierei, al farma­cistei, al laborantului, al tehnicianului. Multă vreme tratată cu indiferență, cu stoicism, cu dispreț, sănătatea devine una dintre preocupările voastre majore, cheia și scopul politicii și știin­tei. Pe precursori și pe fondatori încă îi putem distinge. Dar e imposibil să urmărim știința și medicina în aventurile lor fără sfârșit și în dezvoltarea lor. Ele mă invadează cu totul. Se confundă cu mine așa cum m-am confundat eu odinioară cu cuceritorii, cu pictorii și cu poeții. – JEAN D’ORMESSON Jean d’Ormesson (1925–2017) este una dintre marile figuri ale literaturii fran­ceze contemporane. Romancier, eseist și filozof, este adesea evocat ca eternul „fericit“, grație seninătății sale îndelung hrănite cultural. Născut la Paris, într-o familie aristocratică, în care vederile de dreapta și de stânga se calibrau reciproc prin filtrul catolicismului, contele Jean Bruno Wladimir Francois de Paule Le Fevre d’Ormesson a studiat filozofia la Ecole normale superieure. Între 1974 și 1977 a condus prestigiosul cotidian Le Figaro. În 1973 a devenit membru al Academiei Franceze, preluând fotoliul lui Jules Romains, după ce obținuse, în 1971, marele premiu pentru roman al Aca­demiei Franceze, pentru La Gloire de l’Empire.