Silozul. Generațiile - Hugh Howey - Cartea a 3-a. Secretele și minciunile au stat la baza societății din Siloz. Asta, până când cineva a descoperit adevărul. Jules știe ce au creat predecesorii ei și că ei sunt de vină pentru viața lor de acum. Dar are prea puțini susținători, iar cei mai mulți se tem în continuare de lumea toxică din exterior. După revoltă, cei din Silozul 18 se obișnuiesc cu noul regim. Unii acceptă schimbarea, alții se tem de necunoscut. Nici unii, nici alții nu au niciun control asupra propriilor vieți. Câțiva sunt dispuși să îl distrugă cu totul. Numai Silozul 1 poate interveni. Acest roman confirmă că seria Silozul este o capodoperă modernă. - Sunday Express Hugh Howey e un povestitor ireproșabil, cu un stil clar, plin de secvențe memorabile. - SFF World Fragment din roman: "Veștile lui Solo erau amestecate. Apă de la Mecanic se retrăsese, ceea ce era bine, dar pomparea nu durase atât de mult cât crezuse ea. Era posibil să treacă săptămâni întregi sau chiar luni până să ajungă acolo și să vadă ce puteau recupera, iar rugina se instala imediat. Juliette își șterse din minte aceste probleme din viitor și se concentră asupra celor prezente. Tot ce-i trebuia pe timpul călătoriei încăpea într-o mică geantă de umăr: salopeta ei bună, argintie, pe care abia dacă o purtase de câteva ori; ciorapi și lenjerie intimă, încă umede, după ce le spălase în chiuvetă; bidonul cu care mergea la lucru, ce purta urme de lovituri și pete de grăsime; plus o cheie cu clichet și o șurubelniță cu un set de capete. Purta mereu în buzunar un briceag multifuncțional și douăzeci de bonuri, deși, de când devenise primar, aproape că nu-i mai cerea nimeni să plătească nimic. Simțea lipsa unei stații radio bune, dar Walker dezmembrase două, ambele funcționale, și din componentele lor se străduia să construiască una nouă, care încă nu era gata. Cu puținele ei bunuri personale și având senzația că își abandonă prietenii, lasă în urmă Departamentul Mecanic. Huruitul tot mai îndepărtat al săpătorului o însoți pe coridoare și apoi pe scară. Când trecu dincolo de postul de pază, i se păru că depășise un prag mental. Își aminti cum ieșise din sas, cu săptămâni în urmă. Unele lucruri păreau să permită trecerea într-o singură direcție, aidoma unei supape cu sens unic. Se temea că va trece mult timp până se va putea întoarce. La gândul acesta, abia mai putea să respire. Urcă scara încet. Întâlni oameni cu căutăturile aspre ale unor persoane cândva familiare. Privirile lor îi amintiră de vântul care o biciuise pe coama dealului. O studiau cu ochi neîncrezători, apoi se întorceau grăbite. În scurt timp, văzu despre ce vorbise Lukas. Toată bunăvoința pe care-o câștigase la întoarcere se sfărâmă - ca și toată admirația cu care o priviseră oamenii, uimiți că cineva refuzase să curețe și reușise să supraviețuiască în vastul exterior - aidoma betonului de dedesubt, izbit cu piconul. În vreme ce întoarcerea ei din exterior sădise speranța, planul de a săpa un tunel sub siloz periclitase altceva. Văzu asta în gestul unui vânzător care-și feri privirea, în brațul protector cu care își cuprinse o mamă copilul, în șoaptele stârnite și brusc risipite. Juliette trezea opusul speranței. Răspândea teamă. O mână de oameni o salutară înclinând din cap și rostind un „Doamna Primar" când trecu pe lângă ei pe scară. Un hamal tânăr, pe care-l cunoștea, se opri și îi strânse mâna, părând sincer încântat s-o vadă. Dar, când poposi să mănânce la fermele de jos, de la etajul 126, și când căută o toaletă cu trei etaje mai sus, se simți la fel de bine-venită ca un gresor în Vârf. Și totuși se află încă printre ai ei. Oricât de puțin o îndrăgeau, le era primar. "
Cauți Silozul. Generatiile în format PDF? Gândește-te la Hugh Howey.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Hugh Howey a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Hugh Howey a investit-o în Silozul. Generatiile.