Rezumat Simbolismul corpului uman – Annick de Souzenelle
Simbolismul corpului uman este o lucrare clasică în cercurile esoterismului francez. Doamna Annick de Souzenelle, un terapeut creștin ortodox care a studiat matematica și teologia și a fost profund influențată de psihologia lui C.G. Jung, se consacră spiritualității creștine, în tainele căreia descoperă însuși sensul existenței umane. Pentru doamna de Souzenelle mythos-ul creștin este o cale vie spre realizarea potențialului uman, dar o cale al cărui limbaj a fost uitat. Această carte reprezintă un studiu fascinant și elaborat, care încearcă se readucă la viață mitul, aplicând simbolismul limbii ebraice la înțelegerea Bibliei și, în mod special, a referințelor foarte numeroase la corpul uman care apar în textul sacru. Deloc întâmplător, autoarea are revelația semnificației Arborelui Sefirotic – Arborele Vieții din filosofia cabalistică –, ca model arhetipal al corpului uman, descriind de fapt o autentică cale spirituală spre unirea cu divinul. Este o carte cu profunde implicații, bogată în paralele mitologice și interpretări în spirit cabalistic ale textului biblic. Miturile sunt aici, patrimoniul nostru sacru e imens, dar nu știm să-l descifrăm, nu i-am trăit niciodată cu adevărat limbajul său, mai exact, i-am coborât limbajul la nivelul trăirii noastre banale, în loc să ne lăsăm purtați de el pe planurile noi de conștiință unde ne invită. Procedând astfel, considerându-l infantil, l-am eliminat din lucrările noastre științifice. Și ne aflăm în punctul unde, știința impunându-ni-se că singurul cadru de referință legitim și securizant, am eliminat limbajul mitului din însăși inima vieții noastre. Corpul vorbește, trăiește; el transmite cerința de creștere a nucleului ființei cuprins în fiecare dintre celulele sale menite a-i elibera energia. Finalitatea sa este «corpul divin», modelul său, care i s-a arătat lui Moise și a cărui imagine acesta din urmă ne-a transmis-o sub forma Arborelui Sefirotic. Căci purtăm în noi această «obârșie unică și necunoscută ». Necunoscută, pentru că tine de ființa noastră profundă, de zonele adânci unde nu ajungem decât prin nașteri interioare, prin zămislirile sinelui de către sine, care vor face obiectul studiului ce urmează; corpul nostru le este program și unealtă, dar și obârșie care răzbate uneori în cuvântul profetului, în cântul poetului său în limbajul voalat al inconștientului. - Annick de Souzenelle
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Simbolismul corpului uman?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Simbolismul corpului uman și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.