Simulatiile in natura se intalnesc pretutindeni, de la un animal care simuleaza coloritul altuia, pentru a evita un pradator, si pana la un om care simuleaza stari sau sentimente pentru o obtine diverse beneficii in societate. Simulatiile in raporturile juridice sunt cel putin la fel de comune, nascandu-se din dorinta unor subiecte de drept fie de a prezenta ca veridica o minciuna juridica pura, fie de a ascunde adevarul intr-o mantie a minciunii. Astfel, la fel cum este de firesc pentru oameni sa minta sau sa disimuleze, tot la fel este sa obtina foloase de pe urma unei "minciuni juridice", adica a simulatiei. Lansarea in circuitul civil a unui contract fictiv pentru a scapa de la urmarirea creditorilor anumite bunuri care, in aparenta, au trecut in patrimoniul unui tert (simulatia prin fictivitate), a unui contract a carui natura sau obiect este disimulat (simulatia prin deghizare), a unui contract in care figureaza, in aparenta, anumite parti pentru ca in realitate sa vizeze raporturile dintre alte subiecte de drept (simulatia prin interpunere de persoane), reprezinta tipuri de simulatii des intalnite si care cunosc numeroase si variate forme practice. Legiuitorul a fost deosebit de intelegator cu materia simulatiei, acceptand-o ca pe un fapt uman, ca pe o forma a slabiciunii umane care nu poate fi rupta de insasi fiinta umana. Tocmai de aceea, in legislatia noastra, fata de multe alte legislatii, legiuitorul nu a sanctionat automat simulatia cu nulitatea absoluta, prin simplul fapt ca partile au indraznit sa simuleze un act juridic, ci doar in subsidiar, atunci cand partile au recurs la o simulatie in mod expres ilicita ori cand au savarsit o frauda la lege. Gandirea legiuitorului izvoraste nu numai dintr-o perspectiva umanista asupra pornirilor omenesti, dar este si deosebit de pragmatica: dorinta de a ocoli dispozitii legale arareori poate fi infranta si subiectele de drept cedeaza tentatiilor. Legiuitorul, in general, a inteles ca orice ingradiri excesive vor duce in mod inevitabil la tentative de ocolire din partea destinatarilor normei, prin intermediul unor simulatii. Perspectiva legiuitorului poate fi sintetizata astfel: decat sa impingi societatea sa recurga la simulatii, este preferabil sa existe cat mai putine ingradiri. Fortand oamenii inspre simulatii prin prezenta unui numar prea mare de astfel de "manopere", se slabeste fundamentul tuturor legilor, caci se va imprima in constiinta umana ideea ca orice lege considerata de parti "nedreapta" va putea fi ocolita prin alte dispozitii legale, astfel incat orice deziderat, mai devreme ori mai tarziu, se poate realiza. Asa fiind, va fi atrasa in circuitul civil un tip de "neincredere" fata de legiuitor, care va fi perceput a nu intelege realitatile societatii. Aceasta neincredere va conduce la incalcarea dispozitiilor legale pe scara larga, in detrimentul tuturor membrilor societatii, care nu mai vor fi aparati in fata persoanelor de rea-credinta. De aceea, credem ca legiuitorul noului Cod civil a ales calea corecta: s-a indepartat de la prea lacunarul art. 1.175 din vechiul Cod civil, fara a exagera insa cu reglementarea, oferind la art. 1.289-1.294 C.civ. anumite principii generale dupa care interpretul legii sa se ghideze, alaturi de reglementarea simulatiei in cele mai multe situatii ivite in practica.
