Sindromul arogantei Vol.1

Spre deosebire de anterioarele cărți de proză publicate (Simțul iubirii, Dincolo de durere și tristețe, Sex fără frontiere), unde elementul autobiografic este covârșitor, prezentul roman din care vă ofer numai o primă parte, dar las deschisă poartă pentru eventuale continuări, are doar foarte puține elemente din biografia autorului aproape nedetectabile pentru cei care nu-l cunosc, subsemnatul încercând o povestire pe mai multe planuri cu personaje inspirate din această lume vie și multicoloră care ne înconjoară, cu aspectele ei senzaționale, strălucitoare, sau uneori întunecate, pe „scena” apărând oameni de afaceri, politicieni și femei frumoase, care încâlcesc și apoi descâlcesc ițele intrigii. Am încercat să mențin un ritm alert al acțiunii, modelul meu de proză și stil fiind romanul polițist american, gen Raymond Chandler sau Dashiel Hammet, pentru ca cititorii să nu se plictisească. [...] Am vrut ca această carte să fie un fel de cronică a zilelor noastre, de aceea sper să pun cât mai curând la dispoziția cititorului o continuare credibilă inspirată din acest subiect inepuizabil care îl constituie societatea românească din secolul XXI. - Autorul Ceea ce e mai curios cu indivizii ăștia, că oameni nu sunt, proveniți din „omul de tip nou” pe care l-a creat Ceaușescu, cel real, nu cel din documentele de partid, îi continuă „operă”, duc mai departe grandomaniile și falsurile cuplului prezidențial. Toți vor să fie „doctori în științe” și academicieni ca „savanta de renume mondial”, toți acumulează reședințe care mai de care mai fastuase, mai gigantice și mai de prost gust și adună bani fără număr în conturi din străinătate.   Fragment din cartea "Sindromul aroganței. Volumul 1" de Dan-Emilian Tinica: "Strada aviator Petre Crețu era ușor de găsit, dacă știai zona, iar Ninel Goțcan mai fusese în vizită la „Învățător” de vreo câteva ori, așa că a nimerit din prima. „Oare ce-o mai avea să le spună de data asta?” În ultima vreme, îi cam lăsase de capul lor. Un tip îmbrăcat în costum de culoare închisă și privire tăioasă îl cercetă de sus până jos și-i făcu semn să intre într-o săliță, de fapt, un fel de bibliotecă, unde se adunaseră vreo 10 persoane. Ninel intră puțin ezitant și se așeză pe un scaun mai din spate. Se salută cu cei mai mulți dintre invitați, întrucât se știau cel puțin din vedere, dacă nu făcuseră și ceva afaceri împreună. Toți erau foști ofițeri din securitatea lui Ceaușescu, care se descurcaseră mai bine sau mai rău, fiecare după cât îl dusese capul, curajul, tupeul și știința relațiilor interumane. Învățătorul fusese și el general în DIE, adică Direcția de Informații Externe, și, după Revoluție, fusese trecut în rezervă, dar avusese abilitatea să înființeze o organizație mai mult sau mai puțin secretă, în jurul căreia strânsese mai toți foștii ofițeri superiori din DSS, cam de la maior în sus, dar pătrunseseră și câțiva căpitani mai dotați. I-a spus SSO, adică Secret Service Organization, pentru că deja se purta engleză și, de-a lungul timpului, a avut grijă ca mai toți foștii colegi să se pricopsească, adică să ducă o viață îmbelșugată, chiar dacă nu fuseseră în stare să pună pe roate vreo afacere profitabilă sau să obțină o poziție la vârful eșichierului politic. Li se găsiseră posturi prin nenumăratele organisme guvernamentale, al căror rost nu-l știau nici cei care le înfiitaseră, iar celor mai în vârstă li se asiguraseră pensii la nivelul salariilor din țările occidentale. S-a produs o oarecare rumoare la apariția lui BLU și mai toate privirile au urmărit cu un ușor dezgust țârâiala lui, făcută cu ajutorul a două cârje, spre un loc din primul rând. Întâmplare sau nu, s-a așezat chiar lângă Mândricescu și Ninel a putut să răsufle ușurat. O să-i poată evita pe amândoi pe parcursul conferinței sau ce-o fi fost ea și, totodată, s-o șteargă englezește, imediat ce se va fi terminat, în așa fel încât să nu fie obligat să întrețină vreo conversație, cât de scurtă, cu unul dintre cei doi. N-au trebuit să aștepte prea mult, Învățătorul apărând după vreo 5 minute. Era un bărbat înalt, la 1.83-1.85, drept, suplu, râs până la 2mm sub piele, părul complet alb, tuns scurt. Avea în jur de 85 de ani (nimeni nu-i știa vârsta cu exactitate), dar nu-i arată. Ceva din ținuta semeață a capului trăda educația militară primită în tinerețe. Îi făcu un semn discret tipului cu privire tăioasă și acesta închise ușa. După clinchetul auzit la împreunarea celor două părți care o compuneau, se putea bănui că s-a declanșat un sistem de siguranță. - Cine nu a venit până acum nu mai poate intra, spuse zâmbind ușor Învățătorul."