„Îmi plac povestirile. Și să le citesc, și să le scriu. Unele mai vechi mi-au reușit îndeajuns încât prietenii să și le amintească și astăzi. Sindromul Quijote le adună între coperțile sale pe cele scrise după anul 2000. Eu am rămas tot cel de odinioară, dar ele sunt altfel. Am oroare de repetiții. Dacă tot ne-am asumat misiunea de a trimite mesaje în viitor, e cazul să le decupăm mereu din orizontul prezentului. Iar aici multe ne enervează, multe ne amuză, iar unele ne fac în continuare să visăm. Așa merg lucrurile – cum spunea un coleg mai în vârstă, de pe alte meridiane. Textele de față sunt răspunsul meu optimist privitor la faptul că lucrurile chiar merg. “ Mircea Oprită
