Cartea Singuratatea numerelor prime PDF

Un număr prim este o entitate singuratică. Alice și Mattia sînt amîndoi "primi" – inadaptați ce par destinați unul altuia. Sunt hăituiți de tragediile ce le-au marcat viețile în copilărie și nu reușesc să se deschidă în fața altcuiva. Cînd cei doi se întîlnesc, în adolescență, recunosc în celălalt un suflet apropiat și bolnăvicios. Trecînd înspre maturitate, destinele lor par împletite fără cale de întoarcere. Însă cînd Mattia cel dăruit cu minte strălucită pentru matematici acceptă o slujbă în cercetare, ce-l duce la mii de kilometri, cei doi se despart lăsînd multe lucruri nespuse. O coincidență îi va apropia din nou și va scoate la lumină sentimente îngropate adînc pînă atunci, dar se ivește o întrebare: există vreo posibilitate ca două numere prime să fie împreună? Romanul lui Paolo Giordano e o meditație strălucită despre singurătate, iubire și despre povara lucrurilor trăite în copilărie. Un succes în Italia, unde a vîndut peste un milion de exemplare, Singurătatea numerelor prime este un debut remarcabil, un roman emoționant care expune sufletul în toată goliciunea lui și prinde în paginile sale însăși ideea de umanitate. Traducere din limba italiană de Cerasela Barbone Premiul Stregă 2008 Fragment din cartea "Singurătatea numerelor prime" de Paolo Giordano: "Joi, Viola o așteptase în afara curții. Alice tocmai trecea pe lângă ea, cu capul plecat, când Viola o oprise, trăgând-o de mânecă. O strigase pe nume și ea tresărise. Imediat se gândise din nou la bomboană și greață o amețise. Când cele patru proaste te luau ca țintă, nici că te mai lăsau. Aia de mate vrea să mă asculte, spusese Viola. Eu nu știu nimic și n-am chef să intru. Alice o privise fără să înțeleagă. Nu părea ostilă, dar ea nu avea încredere, încercase să se depărteze. Să mergem să facem o plimbare, continuase cealaltă. Eu și cu tine? Da, eu și cu tine. Alice privise în jur terorizată. Hai, mișcate, o îndemnase Violă, nu trebuie să ne vadă aici în față. Dar..., încercase Alice să se opună. însă Viola nu o lăsase să continue, o trăsese și mai tare de mânecă, și ea o urmase, șchiopătând, în fugă, până la stația de autobuz. Se așezaseră una lângă alta. Alice se lipise de fereastră, ca să nu-i ia din spațiu Violei și se aștepta să se întâmple ceva dintr-un moment în altul, ceva groaznic. Viola, în schimb, era radioasă. Luase din geantă un ruj și își dăduse cu el pe buze. Apoi o întrebase vrei și tu? Alice clătinase din cap că nu. Școala se îndepărtă, în spatele lor. Tata o să mă omoare, șoptise. Picioarele îi tremurau. Viola oftase. Ei, haide, dă-mi să văd carnetul cu absențe. Uitându-se la semnătura tatălui lui Alice, spusese e foarte ușoară, ți-o fac eu. Apoi îi arătase carnetul ei. Îi arătase ce semnături falsificase, de fiecare dată când nu avusese chef să intre în clasă. Oricum, la prima oră de malne e Follini, spu-sese, aia nu ne vede. Viola începuse să vorbească despre școală, despre faptul că n-o interesa deloc matematică, pentru că oricum avea să facă Dreptul."