Soldatul iernii

• Roman premiat cu Northern California Book Award • Best of 2018 pentru New York Times, Washington Post, San Francisco Chronicle, NPR   Viena, 1914. Lucius are 22 de ani și e student la medicină când Primul Război Mondial cuprinde Europa. Dintr-un eroism romanțios, se înrolează în armată și ajunge într-un spital improvizat, într-o vale din Carpați. Toți ceilalți doctori au fugit, a mai rămas doar misterioasă asistență Margarete. De la ea, Lucius trebuie să învețe repede și brutal meseria de medic în cele mai neprielnice condiții. Într-o zi, un soldat inconștient, având buzunarele pline cu desene stranii, e adus mai mult mort decât viu. Ca să-l salveze, Lucius va lua o decizie care va schimba pentru totdeauna viața doctorului, a pacientului și a asistenței.   O poveste de război care ajunge din sălile de bal ale Vienei imperiale în pădurile de pe Frontul de Est, din sălile de operație improvizate în sate până pe câmpurile de luptă călcate de copitele cavaleriei.   Pe fundalul disoluției Europei atât de bine cercetat și atât de meticulos descris, Mason găsește câteva suflete pierdute și le ghidează spre o pace relativă. - New York Times   Fragment din cartea "Soldatul iernii" de Daniel Mason: "Viena aceea în care s-a întors Lucius în februarie 1917 era întunecată, flamandă și sătulă de război. Dispăruseră copiii veseli. Dispăruseră negustorii ambulanți cu butoaiele lor pline cu pește și cu castraveciori. Dispăruseră duduile drăgălașe în rochițe albe; dispăruseră steagurile și fanfarele; dispăruse turta dulce în formă de țar sau urs rusesc. Acum Viena părea lovită de ciumă, își spunea Lucius. Nu mai existau nici copacii de pe marginea străzilor, pe care el și-i amintea plini de grauri.  Se opri pe trotuarul din fața Gării de Nord, dar imediat asupra lui se repeziră mai mulți copii încercănați, care vindeau ata și nasturi. Porni repede mai departe. Un bărbat cu melon și guler înalt se apropie de el și-i arătă o seringă cu lichid tulbure.  - Ai făcut o infecție la picior, soldat? Cu fiertura de viță te vindeci în două săptămâni. Garantat. Fără efecte secundare.  Lucius îi întoarse dezgustat spatele și se pomeni că se uită la cărutul în care se afla un om fără picioare și cu mâinile înfășurate în zdrențe. I se frânse inima, fiindcă nimic nu-l pregătise pentru o asemenea suferință a orașului său. Parcă era un tablou de Bosch, un iad al păcătoșilor. Nici nu apucă să-i dea omului un pumn de coroane, că de el se apropie alt căruț, cu alt bărbat fără picioare. Și, fără să le cheme, îl copleșiră amintirile despre pacienții lui. Îi răsună în urechi scrâșnetul fierăstrăului pe os. Văzu rănile, pielea și carnea date la o parte, tendoanele lucioase. Mâinile și picioarele retezate. Degetele degerate și negre. Horvath urland în zăpadă.  Horvath. La o astfel de soartă îl condamnase el? Să ajungă un olog într-un căruț, pe care să-l împingă pe gheață cu mâinile înfășurate în zdrențe...  Un strigăt. Trecea un camion. Cauciucul roților fusese rechiziționat, așa că acestea zbierau acum pe pietrele înghețate ale drumului.  Nu-i nimic, își spuse. N-a strigat nimeni. N-au fost decât niște roți.  Un vânt rece se iscă din cealaltă parte a pieței. - Merse mai departe. Casa lui era în sudul orașului, însă acum șovăia. Trecuse prea mult timp. Iar amintirea lui Horvath îl deprimase. Nu se simțea încă stare să dea ochii cu părinții săi."