Multe femei își trăiesc viețile crezând că nu pot dobândi ceea ce își doresc până nu schimbă unele dintre acele lucruri care le fac nefericite. Trebuie să își stabilească o carieră înainte de a căuta o relație. Trebuie să găsească dragostea înainte de a se simți împlinite. Trebuie să fie stresate peste măsură până când rezolva toată lista de sarcini. Dar de departe, cea mai comună condiție pe care femeile o adoptă este cea cu privire la scăderea în greutate – fără dragoste, fără sex, fără fericire până ce nu scad în greutate. Jessica Ortner vă oferă o variantă mai bună. Folosind tapotarea, cunoscută și sub denumirea de Emoțional Freedom Techniques (Tehnicile libertății emoționale) autoarea vă ghidează printr-un proces care să vă ajute să scăpați de stres pentru a putea scăpa de kilogramele în plus – fără diete, privațiuni sau exerciții extreme. Folosindu-se de efortul pe care l-a făcut cu propria scădere în greutate și de poveștile de succes ale câtorva dintre miile de femei alături de care a lucrat, Jessica Ortner nu va învăța doar bazele tapotării, ci și cum să utilizați această tehnică pentru a vă adresa celor mai profunde aspecte ale greutății dumneavoastră și provocărilor cu adevărat valoroase. Învățați cum să depășiți câteva dintre cele mai întâlnite obstacole în calea propriei scăderi în greutate. Luați-vă adio de la pofte, panică și neîncrederea în sine care vă țin captive într-o luptă constantă împotriva corpului dumneavoastră. Programul se bazează pe o cercetare extinsă asupra beneficiilor și succesului tapotării și a hormonilor implicați în creșterea stresului și a greutății. De la aspectul emoțional al mâncatului compulsiv și al poftelor, până la cum să găsiți plăcerea de a face exerciții, Jessica Ortner acoperă toate fațetele acestei probleme. Din inimă, cu speranța, umor și știința, Jessica țese o cale spre o viață sănătoasă, încântătoare, plină de încredere și bucurie. Fragment din carte: " Ideea că-ți poți învăța sistemul limbic să răspundă diferit la stimuli familiari se aliniază cu descoperiri recente despre neuroplasticitate, care arată cum pot fi modificate căile creierului. Oamenii de știință presupun că atunci când ne învățăm sistemul limbic să reacționeze într-un mod nou la o zi lungă de muncă, noi ne schimbăm de fapt căile neuronale, învățându-ne creierul să reacționeze altfel decât a făcut-o în trecut. După ce am lucrat cu mii de cliente asupra poftelor alimentare și a mâncatului pe fond emoțional, încă sunt uimită de cât de repede poate tapotarea să schimbe comportamentul. După ce tapotează asupra stresului pe care îl simt, clientele mele spun adesea: „Uau, de fapt nu este vorba despre mâncare". Odată ce folosim tapotarea pentru a scăpa de stresul care le face să mănânce în exces, ele reușesc să mănânce mai puțin chiar fără să-și dea seama. Situațiile sau mâncărurile care înainte le făceau să mănânce în exces își pierd pur și simplu puterea. Asta înseamnă oare că ele nu vor mai ceda niciodată poftelor și mâncatului pe fond emoțional? Nu. Dar vor ceda atât de rar, încât asta nu le va sabota țelurile. Ele descriu adesea că au în sfârșit un sentiment de pace în privința mâncării. Pentru prima oară după ani de zile, clientele îmi spun că pot să meargă la petreceri și să aibă conversații grozave cu oameni pe care nu apucaseră să-i cunoască înainte, pentru că nu se puteau concentra decât la mâncare. Și pentru prima oară după ani de zile, ele pot să facă o plimbare sau să meargă la o oră de yoga și efectiv să se simtă bine. Poveștile de succes despre tapotare, pierdere în greutate și încredere în propriul corp cuprind o varietate largă de circumstanțe, probleme și provocări. Indiferent de detaliile specifice ale poveștii, de fiecare dată când clientele fac tapotarea, ele pierd în greutate și se mențin așa. Mai important e faptul că, chiar înainte ca pierderea în greutate să se întâmple, ele pot să se simtă frumoase în corpul lor. "
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Solutia de tapotare?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Solutia de tapotare și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.