Soluția interioară. Spre o nouă medicină a corpului și a spiritului Față în față cu boala și durerea, din ce în ce mai multă lume recurge la remediile alternative și complementare. Prin urmare, știința se vede nevoită să le ia în serios, să le studieze îndeaproape și să caute noi abordări prin care să explice mai elocvent ce înseamnă sănătatea, boala și procesul de vindecare. Prin urmare, efectul placebo nu mai este considerat o anomalie, ci, mai degrabă, o dovadă a unei reale influențe a spiritului asupra sănătății. Relaxarea, meditația și hipnoza sunt studiate în laboratoarele disciplinelor care se ocupă de sistemul nervos. Yoga, tai-chi și qigong mobilizează mecanismele reparatorii ale organismului. Acupunctura produce veritabile efecte pozitive asupra creierului. Printr-o pasionantă analiză a acestor descoperiri, la care se adaugă mărturia propriei experiențe medicale și clinice, Thierry Janssen ne arată că fiecare om posedă capacități semnificative de prevenire și de vindecare a bolii. Ele trebuie doar descoperite și mobilizate, pentru a regăsi în viața de zi cu zi armonia dintre trup și suflet. Thierry Janssen este doctor în medicină, titlu acordat de Universitatea Louvain din Belgia. Deține specializări în chirurgie și ginecologie, fiind pentru o perioadă chirurg urolog la Spitalul Universitar Erasmus din Bruxelles. De-a lungul timpului a publicat numeroase articole în reviste medicale de prestigiu, printre care Internațional Journal of Oncology, Human Patology sau British Journal of Urology. Thierry Janssen este membru al European Board of Urology. În 1998 a renunțat la cariera de chirurg pentru a se specializa în psihoterapie. S-a format în hipnoza ericksoniană, gestaltism și psihanaliza bio-energetică. Studiază cu predilecție medicină tradițională chineză, yoga, meditația transcendentală și practicile ayurvedice, tăi chi și qigong. Atât în practica medicală, cât și în cărțile pe care le scrie, Janssen încearcă să combine principiile orientale cu medicină clasică europeană. Fragment din cartea "Soluția interioară" de Thierry Janssen: "Boala de la originea bolilor Stres, peste tot și tot timpul Potrivit unui raport al The American Institute of Stress, între 75 și 90% dintre consultațiile medicale sunt motivate de probleme în legătură cu stresul. În alți termeni, aceasta înseamnă că numeroase boli rezultă, cel puțin în parte, din cauza unei tensiuni psihologice prelungite. Această afirmație este considerată uneori ca fiind o exagerare. Totuși, în ultimii ani, înțelegerea mecanismelor intime a „unității corp-spirit" a dus la evoluția gândirii medicale. Lent, dar sigur. Astfel, nu demult, ideea că un stres psihologic ar putea favoriza declanșarea unei afecțiuni banale, cum ar fi răceală, părea complet excentrică. Îmi amintesc de un confrate chirurg care, în 1993, o luă în râs pe una din pacientele lui, pentru că aceasta era convinsă că a luat un guturai din cauza stresului pe care i-l provoca perspectiva unei intervenții chirurgicale. „Guturaiul e cauzat de un virus. Stările dumneavoastră sufletești n-au nimic de-a face în toată povestea asta!" îi spuse medicul, dându-și ochii peste cap. Asistând la scenă, i-am atras atenția confratelui meu că, acum un secol, Louis Pasteur declarase: „Germenul nu înseamnă nimic, terenul e totul." „Poate", îmi răspunse el, „dar nimeni n-a putut demonstra că un stres psihologic influențează terenul pe care virusul răcelii declanșează boala". Eroare! Efectiv, în 1991, Sheldon Cohen, profesor la Carnegie Mellon University din Pittsburgh, a publicat, în foarte seriosul New England Journal of Medicine, un studiu în care constată, după ce a inoculat virusul răcelii în nările mai multor sute de voluntari, că sensibilitatea subiecților testați era direct legată de gradul de stres psihologic. În continuare, Cohen a observat că, cu cât nivelul stresului era mai ridicat, cu atât mai mult simptomele guturaiului erau mai pronunțate. Aceasta s-a dovedit a fi în mod particular adevărată pentru producția de mucus la nivelul cailor respiratorii. Și, detaliu important: stresul acut nu părea să aibă vreo influență particulară asupra sensibilității virusului; în schimb, stresul cronic creștea net riscul de infecție. Nuanța merită să fie subliniată, căci, în sine, stresul nu este negativ, el este adesea chiar necesar. „Fără stres, nu există viață, nu există progres. Fără tensiune, nu există creație, nu există evoluție", îmi spunea un șaman întâlnit în regiunea Uxmal din Yucatan. Nu avem încotro și trebuie să admitem că dificultățile vieții ne stimulează și ne incită să ne însușim noi strategii pentru a ne adapta și a evolua. Selye, inventatorul cuvântului „stres", a subliniat acest aspect calificând evenimentele stresante rapid rezolvate drept eustress, în opoziție cu situațiile cronice pe care le-a numit distress, pentru că ele ne pun rezistență la încercare și sfârșesc prin a ne epuiza până ce ne îmbolnăvim. Din nefericire, în societățile moderne, în ciuda progreselor materiale, a confortului și a securității, stresul cronic nu încetează să crească. Îl regăsim în toate sectoarele vieții cotidiene. Motivele lui nu sunt mai mult fizice decât psihologice. Și pe bună dreptate: obsesia progresului și a creșterii economice justifică toate sacrificiile. Imperative de performanță, obligație de competiție, orare constrângătoare și munca excesivă stau la baza unui ritm de viață infernal. Și asta de la cea mai fragedă vârstă."
