Sonata Gustav

Roman despre prietenie și nevoia de iubire, despre binele imens și răul de neiertat care se pot ascunde în cele mai mărunte gesturi, Sonata Gustav a câștigat Național Jewish Book Award in 2017, a fost finalist la Costa Novel Award (2016), Walter Scott Prize (2017), Royal Society of Literature Ondaatje Prize (2017) și nominalizat la Women Prize for Fiction (2017) și International Dublin Literary Award (2018 ). Bestseller Sunday Times, este tradus în peste 30 de țări.   Gustav s-a născut într-un orășel elvețian pașnic, unde al Doilea Război Mondial nu pare să fi lăsat cicatrici. Dar familia Perle a suferit consecințele alegerilor făcute de tată, Erich, în timpul conflagrației, când Elveția și-a închis granițele pentru refugiații evrei. Crescut de o mamă adorată, Emilie, dar care este rece și dominatoare, incapabilă să uite loviturile trecutului (o copilărie lipsită de iubire, o căsnicie nefericită, ruina adusă de acțiunile lui Erich), Gustav se bucură de afecțiune prin procura când se împrietenește cu Anton, fiul sensibil și răsfățat al unei familii prospere, talentat pianist. Modelat de austeritate și frustrare, Gustav învață să trăiască lipsit de pasiune, mulțumit de ritualurile pedant-repetitive ale vieții sale de director de hotel. După moartea lui Emilie, sobrul Gustav începe să afle povestea familiei sale, iar nebănuitele pasiuni devastatoare și gesturi dramatice ale trecutului îi năruie eșafodajul convingerilor. Salvatoare pare să fie revelația unei prețioase iubiri târzii. Sonata Gustav e un roman de o frumusețe extraordinară, dureroasă, o poveste despre o iubire profundă, în antiteză cu atâtea relații eșuate, și despre conflictul dintre pasiune și stăpânirea de sine. Rose Tremain este unul dintre cei mai buni scriitori britanici, iar acest roman strălucit merită să ajungă la câți mai mulți cititori. – Șalman Rushdie Traducere și note de Veronica D. Niculescu Fragment din romanul "Sonata Gustav" de Rose Tremain: "Anton a venit la grădinița primăvară, când încă era frig. A intrat în clasă și a rămas lângă ușă, plângând. Nici unul dintre copii nu-l mai văzuse pe acest băiat înainte. Una dintre educatoare, Fraulein Frick, s-a dus la el, l-a luat de mână, s-a lăsat în genunchi și a început să-i vorbească, dar el nu părea s-o audă. Plângea în continuare. Fraulein Frick i-a făcut semn lui Gustav. Gustav nu-și prea dorea să fie el băiatul ales pentru a-l liniști pe acest copil care plângea, dar Fraulein Frick l-a îndemnat să vină la ea și i-a zis lui Anton: - El e Gustav. Gustav o să fie prietenul tău. O să te ducă la groapa cu nisip și acolo puteți să faceți un castel împreună, înainte să începem lecțiile. Anton a privit în jos spre Gustav, care era un pic mai scund decât el. Gustav i-a spus: - Mama zice că-i mai bine să nu plângi. Zice că trebuie să te stăpânești. Anton a părut așa de surprins să audă. asta, încât a încetat brusc să plângă. - Ia uite, a zis Fraulein Frick. Foarte bine. Deci mergi cu Gustav. Educatoarea a scos o batistă și i-a șters obrajii lui Anton. Fața băiatului era de un roz aprins, ochii îi erau niște mari iazuri întunecate. Tremura din tot corpul.  Gustav l-a condus la groapa cu nisip. Mâna micuță a lui Anton se simțea extraordinar de fierbinte. Gustav a zis: - Ce fel de castel vrei să facem? Dar băiatul n-a putut răspunde. Așa că Gustav i-a dat o lopățică și a spus: - Mie-mi plac castelele împrejmuite de un șanț. Începem cu șanțul? Gustav a trasat un cerc și au început să sape. În jurul lor s-au strâns alți câțiva copii care se holbau la băiatul cel nou."