Sotia paznicului de far

Cu toată împotrivrea copiilor ei, Mary se hotărăște să pornească în ultima aventură a vieții sale și să-și aștepte sfârșitul în singurătate, pe insula Bruny din Tasmania. Vrea să revadă locurile unde a trăit în tinerețe alături de soțul ei, paznicul farului, să se împace cu ea însăși și să rememoreze, cu regret sau cu melancolie, întâmplările dramatice prin care a trecut. Pune totul la punct cu minuțiozitate, dar planurile îi sunt tulburate de scrisoarea care îi este adusă de un vizitator neașteptat. Fără s-o deschidă, fiindcă știe ce conține, se încăpățânează să meargă mai departe, neținând seama de pericole, ba chiar se împrietenește cu noul paznic al farului, pe care găsește puterea să-l ajute. Sub povara unor secrete dureroase trăiește și fiul cel mic ai lui Mary, Tom, un bărbat timid și introvertit. Asemenea mamei lui, are o pasiune pentru peisajele aspre din sud, și mai ales pentru Antarctica, față de care a căpătat aproape o dependent. Cele două destine se împletesc în moduri nebănuite și converg spredeznodământul de care scrisoarea misterioasă nu e străină.    Soția paznicului de far invocă iubirea, pierderea și acceptarea, având în fundal natura sălbatică și misterioasă a Australiei.   Unde să fugi când trecutul pe care îl credeai uitat te prinde din urmă? Unde să-ți afli refugiul în fața unui prezent copleșitor? Mary Manson, soția paznicului de far, și fiul ei Tom căută răspunsuri, fiecare în felul său. Și le găsesc la capătul lumii: pe mica insula Bruny din sudul Tasmaniei și în Antarctica. Ținutul măturat de vânturi și întinderea albă a ghețurilor veșnice, pustie și elementară, sunt personaje cu drepturi depline în povestea țesută de Karen Viggers. Citind-o, simți cum te desprinzi de cotidian și respiri alt aer, al unor locuri unde lucrurile și sentimentele capătă altă valoare, unde te poți regăsi, pătrunzând întregul sens al întâmplărilor și al personajelor. Romanul este pe atât de tulburător, pe cât este de captivant. Soția paznicului de far e o poveste despre dragoste și pasiune, bine și rău, și nu în ultimă instanță, despre iertare. - Bookseller & Publisher Soția paznicului de făr are toate atuurile unui roman cu temă universală: trecutul care prinde prezentul din urmă. Cartea farmecă prin descrieri, adevărate tablouri cu peisaje australiene, locurile de origine ale autoarei și ale personajelor sale. - France Catholique Fiecare pagină este impregnată cu aerul sărat al mării, valuri sălbatice și coaste stâncoase, într-o mie de nuanțe. Karen Viggers a scris o carte minunată despre efectul trecerii timpului asupra sufletelor noastre îndurerare. - Lire   Fragment din romanul “Soția paznicului de far” de Karen Viggers:   “Adam se aplecase peste mâinile ei și îi freca degetele. Deodată încremenise. Văzuse inelul. Verigheta. Începuse să respire sacadat și o ținuse strâns de mâini, ca să nu și le poată trage.  - Câtă vreme am întârziat? întrebase cu glas răgușit, abia auzit. - Sunt măritată de un an.  Adam se ferea să-i întâlnească privirea și ea își dăduse seama că se rușina de lacrimile lui.  - Ți-am scris multe scrisori, îi spusese. Uite-le. M-am dus acasă și le-am adus ca să ți le dau.  Scosese din haină un teanc de hârtii învelite în hârtie cafenie.  - Ia-le. Sunt ale tale. Poate ai să le citești cândva.  Îi întinsese pachetul și ea le îndesase în buzunar. Apoi el se ridicase, cu o figură îndurerată. Chinuită de remușcări, Mary îl apucase la rândul ei de mână și el se așezase la loc, prinzându-i mâinile în ale lui. Chiar și după atâția ani era tot a lui, el o știa la fel de bine, și atingerea lui o făcea să se înroșească, tulburată.  Înfrigurat, citind ceva în ochii ei, el se apropiase și se aplecase să o sărute. Ea se dăduse îndărăt, încercând să protesteze, cu gândul la Jack. Însă o trăsese spre el, lipindu-și trupul fierbinte de ea. O sărutase până uitase de ea. Prinsese viața sub buzele lui. Jack n-o tulburase niciodată în felul ăsta. Nu ajunsese să-i cunoască trupul așa cum îl învățase Adam în cele câteva zile cât fuseseră împreună.  O clipă, Mary uitase unde se află. Dar când Adam se oprise ca s-o privească, cu fața animată de dorință, Mary se smulsese din brațele lui. Își netezise haina și se ridicase, căutând să-și facă curaj.  - Adam, sunt însrcinată..  El pălise, se schimbase la față, dar apoi îi întinsese mâna, cu disperarea întipărită pe față.  - Vino cu mine, îi spusese apăsat. Putem împlini tot ce am vrut.  Mary se dădu un pas înapoi.  - Încă țin la tine, zisese. Nu pot tăgădui. Dar nu mai sunt fața pe care o știai. Te iubesc, însă nu putem căpăta ceea ce vrem. Sunt măritată cu alt bărbat. Cu Jack. Trebuia să-i dea un nume. Ce n-aș da să pot întoarce timpul înapoi! Dar nu pot. Sunt măritată și o să am un copil. Așa stau lucrurile. Nu pot fi soția ta.  Plecase și îl lăsase acolo, oricât de mult o duruse. Îl mai iubea?”