Cauți Cartea Spassk 99 PDF de Nurlan Dulatbekov, Octavian Ticu, Silviu Miloiu? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Spassk 99 - Nurlan Dulatbekov, Octavian Ticu, Silviu Miloiu

SPASSK 99 - O istorie a prizonierilor de război români din Kazahstan în documente/ SPASSK 99 - A history of Romanian prisoners of war in documents Descrisă în termeni de societate totalitară, despotism modern, distopie devenită realitate cotidiană, teocrație laică, stat cu valențe imperiale cu nimic mai prejos decât Rusia țaristă, Uniunea Sovietică ascunde sub faldurile roșii ale istoriei sale de nici trei sferturi de secol drame umane care au afectat libertatea și de multe ori viața nu doar a propriilor cetățeni, dar și pe ale celor care au ajuns să fie integrați în malaxorul aparatului său de represiune. Aceste destine își așteaptă încă istoricii și istoriile, cu atât mai mult cu cât aceste teme surprind ipostaze ale ființei umane ajunse în situații liminale. Cartea de față înlătură valul care acoperea destinele a circa 8000 de români care au avut neșansa de a cădea prizonieri în mâinile Armatei Roșii în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Cauți Spassk 99 în format PDF? Gândește-te la Nurlan Dulatbekov, Octavian Ticu, Silviu Miloiu.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Nurlan Dulatbekov, Octavian Ticu, Silviu Miloiu au muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și îi lasă pe autori fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel îi răsplătești pe cei care au scris Spassk 99.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Spassk 99

Cine a scris cartea Spassk 99?

Spassk 99 a fost scrisă de Nurlan Dulatbekov, Octavian Ticu, Silviu Miloiu.

Câte pagini are Spassk 99?

Spassk 99 are 604 de pagini.

Unde găsesc Spassk 99 în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Spassk 99?

Compară prețurile pe pagina cărții Spassk 99 sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Nurlan Dulatbekov, Octavian Ticu, Silviu Miloiu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Nurlan Dulatbekov, Octavian Ticu, Silviu Miloiu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.