Speranta. Ghid de activism sacru

 Atrăgând atenția asupra situațiilor ce arată declinul omenirii (distrugerea mediului înconjurător, suprapopularea, dezvoltarea terorismului și fundamentalismului religios, pericolele sociale, climaterice și nu numai), Andrew Harvey ne arată că oamenii au potențialul de a se schimba – și chiar au început să schimbe, omenirea intrând într-o perioadă de profundă transformare, atât de necesară. Personalități precum Părintele Bede Griffith, Dalai Lama, Maică Teresă și alții ne-au arătat, cu smerenie, că se poate găsi o rază de speranță chiar și în mijlocul celor mai întunecate experiențe ale lumii. A fi Activist Sacru, este, în opinia lui Andrew Harvey, a acționa pentru binele suprem al tuturor formelor de viață și pentru salvarea planetei, indiferent de orientarea religioasă, politică, sexuală. A fi Activist Sacru înseamnă a acționa acum, pentru a lăsa, la plecarea ta, o lume mai bună decât cea pe care ai găsit-o tu. Presărată cu numeroase citate din Rumi, pilde, experiențe personale, cartea este o lectură încântătoare, ale cărei ecouri vă vor rămâne multă vreme în suflet, deoarece Speranța este una dintre cărțile care, într-adevăr, deschide inimi. Despre autor Andrew Harvey este poet, romancier, traducător, mistic erudit și învățător spiritual de renume internațional. S-a născut în India de Sud, în 1952. S-a mutat în Anglia la vârsta de nouă ani și, mai târziu, a studiat la Universitatea Oxford, unde a devenit student la All Souls College, în 1973. În 1977 a revenit în India, pentru prima dată de când plecase în copilărie, și a trăit câteva experiențe mistice, care au dus la o serie de inițieri în diverse tradiții mistice, pentru a învăța secretele și practicile acestora. Harvey a predat la Universitatea Oxford, Universitatea Cornell, Facultățile Hobart și William Smith, la The California Institute of Integral Studies (Institutul Californian de Studii Integrale) și la University of Creation Spirituality (azi, Wisdom University) (Universitatea de Spiritualitate Creativă; azi, Universitatea Înțelepciunii), precum și la diverse biserici și centre spirituale din Statele Unite, Anglia și Europa. Harvey a fost subiectul unui documentar din 1993, realizat de BBC, The Making of a Modern Mystic (Formarea misticului modern), și a apărut în multe altele, inclusiv în Rumi Turning Ecstatic (Extazul lui Rumi), The Return of Rumi (Întoarcerea lui Rumi), The Consciousness of the Christ (Conștiința Hristică), precum și într-un documentar despre viață și munca lui Marion Woodman. Propriul documentar, Sacred Activism (Activismul Sacru), a fost realizat de Hartley Film Foundation in 2005. Pe site-ul www.myss.com și pe YouTube găsîți câteva dintre cursurile sale (pentru date de contact, vedeți informațiile de mai jos). Fragment din carte   Eroii pădurii tropicale Ritualul misterios al indienilor pune capăt unei posibile catastrofe   RIO DE JANEIRO – Kukrit și Mati-I sunt noii eroi ai pădurii tropicale. Un ritual de jumătate de oră, desfășurat săptămâna aceasta, pe malul râului, de cei doi membri analfabeți ai tribului Kaiapo din Mato Grosso, a învins seceta de cinci luni din regiunea nord-amazoniană Roraimă, care se transformase într-un infern. Puterile lor străvechi au pus capăt unei situații aflate pe punctul de a deveni unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din lume. În câteva ore, ploile torențiale tropicale au stins peste 90% din uriașele incendii din junglă, care scăpaseră de sub control în ultimele două săptămâni și distruseseră mii de hectare de savană și de pădure tropicală, pe o suprafață egală cu Țara Galilor. Kukrit și Mati-I – care nu știu exact ce vârstă au, pentru că indienii triburilor din junglă numără doar până la doi, restul fiind „foarte mulți” – au fost duși cu avionul din satul tribului lor, la 2.400 de kilometri de Fundația Indiană de stat. Era un gest disperat, care sfida toată tehnologia de ultimă oră și știința oamenilor albi. Prognozele oficiale erau sumbre. Informațiile, trimise de canalul 2 al satelitului meteorologic NOAA-14 și interpretate de calculatoarele ultraperformante de la centrul spațial brazilian din Jose dos Campos, aflat la mii de kilometri depărtare în capătul sudic al țării, indicau că nu va ploua în zonă „încă cel puțin două sau trei săptămâni”. Sute de pompieri au dus o luptă disperată împotriva flăcărilor care avansau. ONU a oferit ajutor de urgență, care a fost acceptat, elicopterele armatei lansau „bombe cu apă”, dar totul a fost în zadar. Flăcările devorau zone uriașe cu păduri virgine și nimeni nu putea opri acest lucru. Kukrit și Mati-I nu au fost tulburați de primul lor zbor. După ce au străbătut sute de kilometri de junglă, s-au cazat la un hotel de trei stele din Boa Vista, capitala regiunii Roraima, din capătul nordic al Braziliei, au făcut duș și au cinat în tihnă. Apoi au mers pe malul râului Curupiră din apropiere, ducând cu ei frunze de cipo și crengi de taquara, din zona lor de baștină. Erau îngrijorați ca frații lor din tribul Yanomami din regiune vor fi „mâncați” de flăcări. „Vom face să cadă apa din cer”, au promis ei, cerând să fie lăsați singuri, să-și desfășoare ceremonia în întuneric. După jumătate de oră s-au întors mulțumiți la hotel și s-au culcat în pat – o noutate pentru ei care erau obișnuiți cu hamacurile. Înainte de a merge la culcare, au zis doar atât: „Va ploua”. În mai puțin de două ore, la centrul de urgență din Boa Vista al echipei armatei însărcinate cu stingerea incendiilor au început să sosească prin radio primele rapoarte. „A început să plouă aici”, zicea o voce căreia se simțea că nu îi venea să creadă, din orașul Căcarai din junglă. O oră mai târziu, s-au primit vești similare din Apiau, zona aflată între râurile Surunu și Majari, din nord. În zori a căzut una dintre cele mai mari ploi torențiale din istoria orașului Boa Vista. Oamenii dansau în ploaie pe străzi, înainte de micul dejun, iar aeroportul, care în ultimele săptămâni fusese închis de câteva ori din cauza fumului de la incendiile forestiere, a fost din nou închis, de această dată din cauza vizibilității reduse datorate perdelei dense de ploaie. Până la sfârșitul zilei căzuse atâta ploaie, încât umiditatea s-a ridicat din nou la nivelul său normal, de 97%. Mulțumiți, Kukrit și Mati-I s-au întors în Mato Grosso. Nu au oferit nicio explicație. Au zis doar că au stat de vorbă cu Becororoti, un strămoș faimos, înzestrat cu puteri divine, care, după moarte, a mers în ceruri și s-a transformat în ploaie. Oricine citește această relatare uluitoare și extrem de amuzantă își va pune întrebarea: ce lucruri ar fi posibile, chiar și acum, în cel de-al unsprezecelea ceas, dacă ar putea fi folosită la scară mare puterea sacră manifestată de cei doi „membri analfabeți ai tribului Kaiapo”? Altfel spus, ce-ar fi dacă, în loc să continuăm cu ideea evident sinucigașa de a cuceri natură, am hotărî să fim călăuziți spre o relație în care să cooperăm în mod mistic cu Natura, pentru ca Natura să poată coopera și ea cu noi în mod mistic? Regiuni întregi devastate ar putea fi oare refăcute? Ar putea fi transformată vremea însăși, că în relatarea de mai sus? Ar putea fi renăscute și sprijinite specii de animale, în ultima clipă? Ne-ar călăuzi Natura însăși, ca pe șamanii din lumea întreagă, spre ierburi și minerale vindecătoare, spre leacuri simple și eficiente pentru bolile noastre moderne? Ar putea geniul Naturii să ne călăuzească spre surse regenerabile de energie, pe care încă nici nu ni le putem imagina? Când Oppenheimer* a văzut explozia bombei atomice în deșertul New Mexico, a știut că omenirea a atins cel mai periculos prag din evoluția sa: a căpătat puteri distructive aproape infinite, fără a avea înțelepciunea spirituală și morala de a le folosi responsabil. În marea sa durere, Oppenheimer a citat din Bhagavad Gita, textul sacru străvechi indian: „Acum am devenit Moartea, cel care distruge lumi”.