Carte

Spiritul Crestinismului Si Destinul Sau

de Hegel

Spiritul Crestinismului Si Destinul Sau, Hegel – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Spiritul Crestinismului Si Destinul Sau – Hegel

„Poate constitui o nedumerire faptul că Hegel alege să examineze conceptul de destin, o formă de predestinare în care se găsește ființa umană, deși era preocupat de problema libertății. De fapt, ceea ce-l interesează pe Hegel este tocmai posibilitatea reconcilierii cu destinul, cum anume fatalitatea de a fi sub destin poate fi îmvinsă. Hegel a sesizat aspectul revoluționar al mesajului lui Iisus, revenirea la viața pe care o oferă adepților lui. Transformarea în doctrina a acestui mesaj este înregistrată ca o pierdere, o reducere a legăturilor vii. Orice pietrificare a acestor legături, consfințită de legi, nu este în măsură să conserve libertatea.” Dragoș Popescu Rareori filosofii au fost aceia care să stăpânească lumea, având posibilitatea să schimbe ceva în ea. Un singur caz este incontestabil, și este asociat cu declinul unui imperiu. Deseori, însă, stăpânii lumii s-au proclamat filosofi. Niciodată însă o filosofie n-a ajuns să fie aplicată lumii. Căile pe care Ideea ajunge Realitate sunt, dacă nu necunoscute, foarte întortocheate.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Spiritul Crestinismului Si Destinul Sau?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Spiritul Crestinismului Si Destinul Sau și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Spiritul Crestinismului Si Destinul Sau

Cine a scris cartea Spiritul Crestinismului Si Destinul Sau?

Spiritul Crestinismului Si Destinul Sau a fost scrisă de Hegel.

În ce an a apărut Spiritul Crestinismului Si Destinul Sau?

Spiritul Crestinismului Si Destinul Sau a apărut în anul 2016. Vezi și topul de cărți din 2016.

Câte pagini are Spiritul Crestinismului Si Destinul Sau?

Spiritul Crestinismului Si Destinul Sau are 203 de pagini.

La ce editură a apărut Spiritul Crestinismului Si Destinul Sau?

Spiritul Crestinismului Si Destinul Sau a fost publicată la editura PAIDEIA.

Există Spiritul Crestinismului Si Destinul Sau în format PDF?

Poți verifica Spiritul Crestinismului Si Destinul Sau în format PDF.

Cărți scrise de Hegel

Ai mai jos lista de cărți scrise de Hegel. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.