tot scriu că omul unui destin mocnit sub a cărui pătură mă bag uitând de vanități, de semeni de hrană ori de mângâiere; vântul suflă peste zi și peste lume precum un duh care împrăștie și reamplifică cernitele voințe sunt dus de el cu vâsla mai departe scriindu-mi epopeea de granit ori de nisip
