Carte

Spune da vieții, orice s-ar întâmpla

de Viktor E. Frankl

Spune da vieții, orice s-ar întâmpla, Viktor E. Frankl – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Spune da vieții, orice s-ar întâmpla – Viktor E. Frankl

La unsprezece luni după eliberarea sa din lagărele naziste în care și-a pierdut aproape toată familia, Viktor E. Frankl ține o serie de conferințe publice la Viena, orașul unde s-a întors să profeseze. În ele, psihiatrul care curând va deveni cunoscut în toată lumea își prezintă reflecțiile despre sensul existenței, reziliență și importanța unei vieți trăite deplin, chiar și atunci când avem de înfruntat cele mai grele obstacole.   Convingerea lui fundamentală, pe care experiența războiului n-a făcut decât să i-o întărească și să i-o clarifice, este că fiecare criză conține o șansă. În ciuda ororilor de nedescris ale lagărului, Frankl învățase de la colegii de detenție că este întotdeauna posibil să spui „da“ vieții. Prelegerile incluse în acest volum subliniază și o altă temă care va deveni un leitmotiv al întregii lui opere și activități profesionale: respingerea tendințelor reducționiste din psihoterapie – și mai general din interpretarea lumii și a ființei omenești – și „reumanizarea“ medicinei.   Cuvintele lui reverberează peste decenii, dovedindu-se tulburător de relevante pentru lumea de azi și pentru perioada de răsturnări și reconsiderări culturale și umane pe care o trăim cu toții.   Această carte admirabilă își depășește contextul originar, oferindu-ne înțelepciune și îndrumare. - Publishers Weekly   Șaptezeci de ani mai târziu, filozofia lui Frankl este în continuare o sursă de inspirație. - Kirkus Reviews

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Spune da vieții, orice s-ar întâmpla?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Spune da vieții, orice s-ar întâmpla și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Spune da vieții, orice s-ar întâmpla

Cine a scris cartea Spune da vieții, orice s-ar întâmpla?

Spune da vieții, orice s-ar întâmpla a fost scrisă de Viktor E. Frankl.

În ce an a apărut Spune da vieții, orice s-ar întâmpla?

Spune da vieții, orice s-ar întâmpla a apărut în anul 2025. Vezi și topul de cărți din 2025.

Câte pagini are Spune da vieții, orice s-ar întâmpla?

Spune da vieții, orice s-ar întâmpla are 144 de pagini.

La ce editură a apărut Spune da vieții, orice s-ar întâmpla?

Spune da vieții, orice s-ar întâmpla a fost publicată la editura LITERA.

Care este cel mai mic preț pentru Spune da vieții, orice s-ar întâmpla?

Cel mai mic preț găsit acum este 24.99 lei.

Există Spune da vieții, orice s-ar întâmpla în format PDF?

Poți verifica Spune da vieții, orice s-ar întâmpla în format PDF.

Cărți scrise de Viktor E. Frankl

Ai mai jos lista de cărți scrise de Viktor E. Frankl. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.