Starile multiple ale fiintei

Facand parte din trilogia doctrinara alaturi de Simbolismul Crucii (1931) si de Omul si devenirea sa dupa Vedanta (1925), cartea de fata expune si expliciteaza doctrina starilor multiple ale Fiintei, distinctia intre posibil si real, sensul universal al Posibilitatii (care include atat Posibilitatea de nemanifestare, cat si pe cea de manifestare), al Infinitului si al Totului ca expresii ale Absolutului; vorbeste despre Fiinta si NeFiinta, Vid, Tacere, Zero metafizic, eliberarea de forma sau de conditia individuala, despre ierarhii spirituale si diversele stari pe care ele le comporta   Restrangand prezentarea doctrinei starilor multiple la lumile manifestate, trebuie spus ca in orice manifestare exista indefinite stari sau trepte (degres, grade) de existenta, fiecare stare comportand diferite modalitati, care la randul lor pot avea nenumarate aspecte. Prima treapta sau stare a manifestarii este starea informala, nesupusa conditionarilor de timp si spatiu, cum este lumea ingerilor in religiile personale sau lumea zeilor in religiile mitologice (in care formele nu sunt decat expresii simbolice ale unor atribute divine). Sub lumea informala (sau spirituala) exista multiple lumi formale, unele manifestate prin forme subtile (sau psihice), prezentand ca suport modalitati grosiere (corporale).   Toata aceasta structura de stari este bine ordonata si ierarhizata, omul putand sa-si dea seama de ea datorita constiintei sale, care e o oglinda a spiritului universal (chipul divin in crestinism sau jivatma in hinduism) si prin care devine centrul lumii in care exista. Asadar, daca lumea informala este lumea spirituala (pneuma), lumea formala subtila (psihica) devine sensibila datorita modalitatii ei corporale (soma), formand individualitatea umana, in care se regasesc cele trei stari (spiritus, anima, corpus).   Omul este singura fiinta din aceasta lume care are nu doar capacitatea de a cunoaste aceasta structura a universului, ci si capacitatea de a realiza efectiv starile sale superioare, daca nu chiar in Principiul ei, datorita facultatii sale intelectuale. Si nu e vorba aici numai de o cunoastere teoretica mentala (ratiune si imaginatie), ci de o adevarata intuitie intelectuala prin care a cunoaste inseamna a fi, caci, asa cum spune Guenon: «nu poate exista metafizica veritabila pentru cel care nu intelege cu adevarat ca Fiinta se realizeaza prin cunoastere». - Florin Mihaescu   Orice lucru exista pentru ca Infinitul se poate manifesta ramanand in sine transcendent. Se poate spune ca orice fiinta isi poarta in sine destinul, fie intr-un mod relativ (destinul individual), daca e vorba doar de fiinta considerata in interio-rul unei anumite stari conditionate, fie intr-un mod absolut, daca e vorba de fiinta in tota-litatea sa, deoarece «cuvantul destin desemneaza adevarata ratiune de a fi a lucrurilor». Starile fiintei sunt intr-adevar in multitudine indefinita, si asta prin chiar natura lor, care este (pentru starile manifestate) aceea de a corespunde tuturor treptelor Existentei universale. In starea noastra actuala, nu ne putem situa intr-un alt punct de vedere decat acesta, care este al nostru in masura in care apartinem noi insine, ca fiinte conditionate si individuale, domeniului manifestarii, pe care nu-l putem depasi decat eliberandu-ne cu totul, prin realizarea metafizica, de conditiile limitative ale existentei individuale. Posibilitatea universala, care cuprinde totul, nu poate fi cuprinsa de nimic, decat de ea insasi.