Ștefan cel Mare prezintă, în istoria Moldovei, în istoria românilor și în istoria universală, o figură proeminentă, prin calitățile sale alese, manifestate în conducerea Moldovei. Printre cercetările istorice de o valoare incontestabilă care se referă la domnia marelui domnitor, se numără și „Ștefan cel Mare, Voievod al Moldovei”. „A condus-o un timp îndelungat, peste 47 de ani, aproape o jumătate de secol, și în acest timp a avut 36 de bătălii, dintre care numai două le-a pierdut, după propria sa mărturisire, făcută doctorului său Muriano. Dacă am compara anii de domnie cu numărul de bătălii, am constată că a rămas liniștită numai o pătrime din acești ani, ceea ce înseamnă o tensiune internă extraordinară și pare a fi o enigmă, cum a putut suporta țara moldovenească această extremă încordare a tuturor puterilor sale? De unde vine această vitalitate extraordinară a poporului? Cum se poate explica politica externă, generatoare de multe războaie, deseori pustiitoare și dezastruoase?”, ne spune autorul Alexandru V. Boldur în prefața cărții. Răspunsul la aceste întrebări și multe altele, ni le-a dat istoricul Alexandru V. Boldur, în cartea „Ștefan cel Mare, Voievod al Moldovei”. Această ediție este o reproducere a lucrării „Ștefan cel Mare - Voievod al Moldovei” apărută în anul 1970 la Madrid. Fragment: “Dar iată că după 1487 vine o schimbare a politicii externe moldovenești. Ștefan Voievod plătește tribut turcilor, intrând cu ei în relații pașnice. El își îndreaptă privirea spre nord și luptă contra Poloniei, încheind alianța politică cu marele principe moscovit Ivan al III-lea și cu țarul tătarilor din Crimeea Mengli-Gherai. Ștefan devine aliat al necredincioșilor tătari împotriva creștinilor. De data aceasta domnul cădea de acord cu acea parte a boierimii, care era nemulțumită de războaiele contra turcilor, în schimb însă putea provoca nemulțumirea fetelor bisericești, care aveau motive serioase să privească negativ linia nouă a politicii externe moldovenești. Dar și de data aceasta nu vedem nici un protest. Faptele ne dovedesc că în întreaga domnie n-a avut loc nici un caz de protest din partea bisericii, nici o defecțiune ecleziastică față de domn. Fetele bisericești îi păstrau toată stima, în ciuda deselor dezacorduri între domn și boieri. Se vede clar că politica lui ștefan Voievod în întregime s-a bucurat de popularitate în sânul bisericii, fiind susținută de ea, fără cea mai mică împotrivire. Cu alte cuvinte, adeziunea bisericii la măsurile, pe care le preconiza și înfăptuia domnul, era desăvârșită. Nu provoca nemulțumirea bisericii nici politica internă a domnului. Ștefan Voievod n-a fost autocrat după cum cred unii. Ștefan Voievod nu se amestecă în toate amănuntele vieții interne bisericești, lăsate în grija mitropolitului. Era preocupat mai mult de înzestrarea materială a acestor instituții. Întărirea autorității domnului se dezvoltă pe linia știrbirii drepturilor și privilegiilor boierești. De pe urma „concentrării" puterii în mâinile domnești, puteau să sufere boierii mari, de drepturile și privilegiile bisericești domnul nu se atingea. De aceea și biserica nu avea niciun motiv plauzibil de a se amesteca în politica internă domnului.”
